Staicu și-a schimbat numele ca să scape de închisoare!** Cum a vrut să-l facă pe Gascoigne șeful Muzeului lui Ceaușescu

Diabolic în afaceri, diabolic la jocurile de culise. Dinel Staicu, fostul patron al Universității Craiova din perioada 2002-2005, a reușit să fugă fără probleme din țară după ce și-a schimbat oficial patronimul. Dinel Nuțu! Acesta este noul nume al celui care a manageriat Știința la retrogradarea din 2005. Staicu și-a făcut acte noi, care i-au fost eliberate pe 1 aprilie, și imediat a părăsit țara, înainte ca justiția să-l condamne
Staicu și-a schimbat numele ca să scape de închisoare!** Cum a vrut să-l facă pe Gascoigne șeful Muzeului lui Ceaușescu

Diabolic în afaceri, diabolic la jocurile de culise. Dinel
Staicu, fostul patron al Universității Craiova din perioada
2002-2005, a reușit să fugă fără probleme din țară după ce și-a
schimbat oficial patronimul.

Dinel Nuțu! Acesta este noul nume al celui care a manageriat
Știința la retrogradarea din 2005. Staicu și-a făcut acte noi, care
i-au fost eliberate pe 1 aprilie, și imediat a părăsit țara,
înainte ca justiția să-l condamne definitiv la șapte ani de
închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor.
Oricum, magistrații nu-i impuseseră acestuia o interdicție de a
părăsi țara, dar acesta și-a luat o măsură de precauție în
plus.
Surse din cadrul SRI susțin că Dinel Nuțu ar fi fugit în Venezuela
sau în Noua Zeelandă, țări cu regim special în ceea ce privește
extrădarea cetățenilor străini. Din cauza schimbării numelui,
mandatul de arestare emis pentru Dinel Staicu nu este valabil,
oficialitățile fiind nevoite să-l schimbe pe numele Dinel
Nuțu.

Cum era să ajungă Gascoigne patron la Muzeul Epocii de
Aur

Înainte de a pleca, Dinel Nuțu și-a lăsat toate afacerile pe mâna
unor cunoscuți. Dacă planul lui din 2003 ar fi dat roade, când a
vrut să-l aducă pe Paul Gascoigne la Craiova, englezul ar fi ajuns
acum, probabil, șef la Muzeul Epocii de Aur. Staicu l-a vrut pe
Gazza, dar a fost dispus să-i ofere un salariu de 100.000 de
dolari, cu 400.000 mai puțin decât avea acesta ofertă din China.
„De restul îi dau acțiuni la Muzeul Epocii de Aur. Peste ani vor
valoara mai mult decât ia el din China”, a spus atunci Staicu.
Intenția nu s-a materializat, Gazza ajungând la
dezalcoolizare.

Dinel a venit la mine în urmă cu o săptămână. Era liniștit și
optimist, nu părea deloc afectat

Adrian Mititelu, patron Univ. Craiova

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro