Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Sprijin de la fani pentru Poli!

Sprijin de la fani pentru Poli!

Liderul galeriei ieșene, Marius Șrainer, a declarat că suporterii ieșeni vor demara o amplă campanie de strângere de fonduri, ținta finală fiind asigurarea unui buget de 5 milioane de euro pentru sezonul viitor. Suporterii vor să strângă câte 100 de euro de la 50.000 de ieșeni, iar suma totală de 5 milioane de euro să asigure liniștea financiară a echipei în viitorul sezon. „La mitingul pe care l-am organizat în luna decembrie am promis că vom încerca să susținem echipa din Copou și ne vom ține de cuvânt. Avem un plan amplu, prin care dorim să strângem suma de 5 milioane de euro pentru sezonul următor. Vrem să adunăm câte 100 de euro de la 50.000 de persoane din Iași și nu numai, iar totalul de 5 milioane de euro îl vom vira în contul clubului. Nu cred că 100 de euro este o sumă mare, iar 5 milioane cred că este un buget destul de bun pentru echipă. Vrem să arătăm că se poate, că ideea noastră prinde. Chiar dacă nu noi am inventat-o, ci suporterii unei echipe din Spania", a declarat Marius Șrainer. „Am discutat și cu oficialii clubului, pentru că nu putem face de capul nostru această campanie. Fiecare contribuabil va primi în schimb un certificat de acționar, produse promoționale de la club sau abonamente. Totul va fi legal, transparent și vom consulta și un avocat înainte de a da startul acestei campanii", a adăugat Șrainer.
Sprijin de la fani pentru Poli!

Liderul galeriei ieșene, Marius Șrainer, a declarat că suporterii ieșeni vor demara o amplă campanie de strângere de fonduri, ținta finală fiind asigurarea unui buget de 5 milioane de euro pentru sezonul viitor.

Suporterii vor să strângă câte 100 de euro de la 50.000 de ieșeni, iar suma totală de 5 milioane de euro să asigure liniștea financiară a echipei în viitorul sezon. „La mitingul pe care l-am organizat în luna decembrie am promis că vom încerca să susținem echipa din Copou și ne vom ține de cuvânt. Avem un plan amplu, prin care dorim să strângem suma de 5 milioane de euro pentru sezonul următor. Vrem să adunăm câte 100 de euro de la 50.000 de persoane din Iași și nu numai, iar totalul de 5 milioane de euro îl vom vira în contul clubului. Nu cred că 100 de euro este o sumă mare, iar 5 milioane cred că este un buget destul de bun pentru echipă. Vrem să arătăm că se poate, că ideea noastră prinde. Chiar dacă nu noi am inventat-o, ci suporterii unei echipe din Spania”, a declarat Marius Șrainer. „Am discutat și cu oficialii clubului, pentru că nu putem face de capul nostru această campanie. Fiecare contribuabil va primi în schimb un certificat de acționar, produse promoționale de la club sau abonamente. Totul va fi legal, transparent și vom consulta și un avocat înainte de a da startul acestei campanii”, a adăugat Șrainer.

Barca are peste 150.000 de „socios”

Contribuția suporterilor la bunul mers al cluburilor de fotbal este des întâlnită la marile echipe ale Europei, în special în Primera Division. Astfel, Barcelona a depășit cifra de 150.000 de „socios” (membrii cotizanți), în timp ce Real Madrid și Bayern Munchen se apropie de cifra de 100.000. Dintre aceștia, o mică parte a fanilor au și drept de vot în Adunările Generale ale cluburilor respective.

"Mi se pare o idee excelentă. Dacă oamenii de afaceri nu se implică, suporterii de rând ar putea să le dea o lecție. Va fi o chestie absolut legală, și banii ne-ar prinde bine tare" – Sorin Boca, președinte Poli Iași

"Orice veste bună despre Iași mă bucură. Sper să se strângă banii, poate oferă un exemplu pentru oamenii de afaceri de acolo și ajunge și Poli în prim-plan, după cum merită" – Ionuț Popa, fost antrenor Poli Iași

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Cancan.ro
Gelu Voican Voiculescu și-a dat fiica în judecată după ce i-a vândut fictiv un conac ca să scape de executarea RAPPS. Ce a decis instanța
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro