Splendoare în nisip. Craiova şi Viitorul au oferit un nou meci spectaculos. Oltenii au întors scorul într-un minut şi s-au impus fără probleme

Redactor:
Cosmin Staicu
Splendoare în nisip. Craiova şi Viitorul au oferit un nou meci spectaculos. Oltenii au întors scorul într-un minut şi s-au impus fără probleme
  • Publicat:
  • Actualizat:

Craiova a fost adversarul preferat al Viitorului anul acesta, în cele cinci dueluri directe băieţii lui Hagi impunându-se de fiecare dată. Între cele două echipe rezultaseră în ultimii ani meciuri de pus în caietul de vândut drepturile TV, dar niciunul nu se jucase pe o suprafaţă pe care o întâlnim pe lângă hotelul lui Hagi, la mare. Numai Rivaldinho se putea declara acomodat cu astfel de suprafaţă, dar pe Copacabana nu juca în ghete.

Piţi s-a confruntat cu problema juniorilor, cel mai bine cotat, Mihăilă, lipsind, suspendat, pe când Hagi a abordat duelul cu formula de bază, deşi însuşi antrenorul nu s-a aflat pe  margine, suspendat fiind. Însă puştii săi au început în forţă şi fără „biciuirile” sale şi fără să fie incomodaţi de starea terenului. Ţâru şi-a confirmat calitatea de fundaş-golgheter, punând  avantaj pe tabela din primele minute, la o fază fixă la care oamenii lui Piţurcă practic nu au contat, în frunte cu Pigliacelli, figurantul rămas pe linia porţii. Cicâldău, care a avut un început de meci groaznic, luând şi un galben, a făcut un fault inutil în margine, pricinuind lovitura liberă din care s-a deschis scorul.

De altfel, echipa lui Piţurcă abia a depăşit centrul în primul sfert de oră, fiind sufocată de adversar, la fel ca în meciul cu FCSB. Treptat, gazdele au făcut pasul în secţiunea adversă, au avut tentative de a periclita poarta lui Căbuz, dar nimic decisiv. Ultimele două minute ale primei părţi au fost însă din alt film. Mai întâi, Cicâldău a răbufnit, după ce nu nimerise poarta cu stângul. A interceptat un şut al lui Mateu şi a răbufnit cu dreptul, şutând imparabil. Crainicul nu a apucat să spună numele marcatorului, fiindcă a venit golul doi, la un minut distanţă. Koljic a pus în execuţia măiastră toată frustrarea celor 6 luni de absenţă şi stadionul s-a transformat în vulcanul cu care oltenii îşi tot fac reclamă.

În startul pării secunde a continuat iureşul gazdelor şi a venit şi golul trei, dar nu pe încă o execuţie superbă, ci pe o gafă a lui Căbuz, care a scăpat uluitor mingea la lovitura liberă executată de Bălaşa ca o centrare pe portar. Cert e că până la final a fost numai o echipă pe teren. Ştiinţa a făcut spectacol şi şi-a creat ocazii, spre deliciul fanilor, care cam asta aşteptau de la mandatul lui Piţurcă. În prelungiri, Koljic a ratat o ocazie monumentală, reluând cu capul în transversală, deşi avea poarta goală la dispoziţie. Dar nu mai conta, a fost aplaudat, Craiova avusese o seară frumoasă, o seară de fotbal adevărat, chiar şi pe un gazon jenant.

Universitatea Craiova – Viitorul Constanţa 3-1

Au marcat: Cicâldău 44, Koljic 45, Bălaşa 53 / Ţâru 8.

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 15.000.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Martic, Bălaşa, Acka, Vătăjelu – Mateiu, Cicâldău, Bancu – Niţu (25 Koljic), Ivan (87 Fortes), Baiaram (77 Baicu). Antrenor: Victor Piţurcă. Rezerve: L. Popescu –Tiago Ferreira, Ivanov, Bărbuţ.

Viitorul Constanţa: Căbuz – Boboc, Ţâru, Artean, de Nooijer – Achim (65 Iacob), A. Ciobanu, C. Matei (61 G. Ganea) – Houri, Iancu (75 S. Filip), Rivaldinho. Antrenor: Gheorghe Hagi. Rezerve: Cojocaru – Leca, Dulca, Calcan.

Arbitru: Marius Avram (Bucureşti). Asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Sebastian Gheorghe (Suceava). Rezervă: Marian Barbu (Făgăraş).

Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti), Ion Mironaş (Piatra Neamţ)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…