SPECIAL | La poveşti cu Denis Zmeu, fostul jucător al Vasluiului, acum preparator fizic la CSM Poli Iaşi. Clinciurile cu Porumboiu, destăinuiri din vestiar, cel mai bun jucător şi antrenor cu care a lucrat, rebelul N’Doye şi cum a refuzat să lucreze la Minister

13 apr 2018 18353 afişări Comentează şi tu Liga 1
SPECIAL | La poveşti cu Denis Zmeu, fostul jucător al Vasluiului, acum preparator fizic la CSM Poli Iaşi. Clinciurile cu Porumboiu, destăinuiri din vestiar, cel mai bun jucător şi antrenor cu care a lucrat, rebelul N’Doye şi cum a refuzat să lucreze la Minister 19 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7946/17126709/1/denis-zmeu-cu-sotia-si-copiii.jpg

La aproape 33 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 8 mai, Denis Zmeu este unul dintre cei mai tineri preparatori fizici din Liga 1. Fostul mijlocaş central al Vasluiului şi-a încheiat cariera fotbalistică la doar 28 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi, după care s-a orientat către partea fizică a antrenoratului. A lucrat mai întâi ca preparator fizic la Federaţia Moldovenească de Fotbal, unde a coordonat toate loturile, apoi la Milsami Orhei, iar din vara anului trecut s-a alăturat noului proiect din Copou, venind în stafful lui Flavius Stoican.

Denis Zmeu a acceptat să rememoreze, pentru ProSport, principalele repere ale carierei. Într-un interviu acordat în exclusivitate, oficialul lui CSM Poli Iaşi a povestit episoade spumoase din anii petrecuţi la Vaslui, clinciurile cu fostul patron Adrian Porumboiu sau motivele pentru care a renunţat la a mai juca fotbal la doar 28 de ani, după cel mai bun an al carierei sale. De asemenea, aflaţi în interviul redat mai jos cum putea ajunge Zmeu să lucreze la Ministerul Sportului, cum a îmbrăţişat meseria de preparator fizic şi care sunt mentorii săi.

Denis, să o luăm cu începutul... Îţi mai aminteşti de primii ani de fotbal?
Sigur, îmi amintesc cu drag. Aveam şapte ani când m-am înscris la Zimbru Chişinău. Era una dintre cele mai bune echipe din Republica Moldova la acea vreme. Nu erau condiţii foarte bune ca acum, dar erau antrenori foarte pricepuţi. Făceam antrenamente pe grund, nu ca acum. Se juca fotbal de plăcere atunci. Primul meu antrenor a fost Nicolae Esin. Dumnezeu să-l ierte, nu mai este printre noi! Toţi am ajuns jucători buni din acea grupă de jucători născuţi ’85. De multe ori îi băteam pe cei mai mari, de la grupele ’83 sau ’84. Am fost coleg cu Epureanu, care acum este titular la Basaksehir Istanbul. Mai erau Ilie Ciobanu, fiul fostului preşedinte, Golovatenko, Eugen Ciubotaru, Vitali Manoliu, Petru Racu.

Amintiri de la Zimbru: "Când am văzut 300 de dolari, am rupt contractul"

Cum ai ajuns la prima echipă?
La 16 ani am ajuns la prima echipă a Zimbrului, iar la 17 ani jucam deja în prima divizie din Moldova. Când am ajuns la prima echipă, antrenor era Sârbu Serghei. După ce a plecat Sârbu, au venit fraţii Niculescu, apoi am ajuns la echipa a doua din nou. După jumătate de an, am revenit la prima echipă, am debutat cu gol, dar am luat cartonaş roşu după trei meciuri. Antrenorul s-a enervat, nu i-a plăcut că am luat roşu la 20 de ani.

Ce salariu aveai atunci?
Luam 750 de lei moldoveneşti salariu, cam 2 milioane de lei româneşti. Dar la câteva meciuri, preşedintele ne dădea câte un bonus. Luam şi 500 de dolari. Cu şase luni înainte de a-mi expira contractul, mi s-a făcut o nouă ofertă. Mă aşteptam să mi se ofere cam 1000 de dolari pe lună. Când am văzut 300 de dolari, am rupt contractul. Eram cu tata. Curtian era preşedinte. Era un fel de Mutu al Moldovei. Mi-a spus că dacă nu semnez, plec la echipa doua. Am ajuns la echipa a doua şi am dat 23 de goluri în jumătate de an. Am rămas golgeterul echipei la finalul sezonului, deşi am plecat în iarnă. La Vaslui.

Un bold în şold, la debutul în Liga 1

Cum ai ajuns la FC Vaslui?
Aveam 21 de ani când am ajuns în România, la Vaslui. Impresarul meu, Leonid Istrati, ne-a luat pe mine, pe Manoliu şi pe Racu şi ne-a dus la Vaslui. Pe mine voia să mă transfere în Polonia. Am ajuns la Vaslui pe la 4 dimineaţa. Am dormit doar trei ore şi ne-a băgat direct la meci. Am jucat toţi trei. Eu, Vitali Manoliu şi Petru Racu. Eu am dat două goluri, Manoliu a jucat şi el foarte bine, l-a făcut pilaf pe Buhuşi, care era jucător foarte bun atunci. Am rămas noi doi la Vaslui, Racu a plecat. Dar Racu este acum la Sheriff Tiraspol, jucător de bază. Eu am semnat pe 4.000 de dolari salariu, în 2007. Era un salariu uriaş, faţă de mia pe care mi-o doream eu la Zimbru.

Debutul în Liga 1?
Primul meci în Liga 1 l-am avut cu Farul, la Constanţa. Vasluiul era pe 12, Farul pe 15. La un corner, a trecut unul pe lângă mine, un fundaş central, nu-mi mai amintesc numele lui, şi am simţit o înţepătură groaznică. Tot meciul m-a durut. Am aflat după, că avea un bold agăţat de şort, pe care mi l-a băgat în şold. Dar nu am rămas dator nici eu. La următorul atac l-am călcat bine de tot pe degete. După faza aceea, cu boldul, la câteva meciuri mă uitam atent la jucătorii adverşi, să văd dacă nu au ceva la ei. Am făcut 1-1 cu ei, dar ne-au călărit tot meciul. Nu am văzut mingea. După aceea am bătut Steaua acasă. Am terminat pe locul 8 în primul sezon. După ultimul meci, cel de la Timişoara, Adrian Porumboiu ne-a spus să facem o poză cu clasamentul, că nu se ştie când vom mai prinde un loc 8.

Perioada FC Vaslui: 2007 - 2013, 81 de meciuri, 3 goluri

Au urmat câteva sezoane foarte bune pentru FC Vaslui, care s-a bătut pentru titlu în Liga 1.
Da, au fost ani frumoşi la Vaslui. Porumboiu a făcut o echipă foarte bună. Ne-am bătut pentru titlu în campionat, am jucat o finală de Cupa României, cu CFR Cluj, pierdută chiar la Iaşi, la penalty-uri. Anul 2011 a fost cel mai bun din cariera mea. Am participat în grupele Europa League, unde am şi marcat, cu Sporting Lisabona, am înscris şi pentru echipa naţională, cu San Marino. Cele două goluri au fost cele mai frumoase din cariera mea.

Ai venit pe 4.000 de dolari la Vaslui, dar cât ai câştigat cel mai mult?
Cel mai mare salariu a fost de 10.000 de euro. Era un salariu foarte bun pentru mine, dar erau jucători în echipă cu salarii foarte mari. În acea perioadă se câştiga bine. Wesley avea 40.000, Burdujan 20.000.

Ai lucrat cu mulţi antrenori. Cu care te-ai înţeles cel mai bine?
Cu toţii m-am înţeles bine, mai puţin cu doi antrenori străini. Cu Lopez Caro deloc, iar cu Augusto Inacio am avut un incident la început, dar apoi am devenit foarte apropiaţi. Deşi nu am apucat să joc cu el. Am lucrat cu mulţi antrenori români, i-am avut pe Viorel Hizo, Dorinel Munteanu, Gabi Balint, Marius Şumudică, Marius Lăcătuş, Emil Săndoi. Dorinel parcă a avut un plus de agresivitate, avea acea mentalitate nemţească, dobândită în Germania. Era foarte ambiţios, voia să câştige chiar şi meciurile amicale. La Hizo stăteam chiar şi câte trei ore la un antrenament. Se apleca foarte tare în detalii, ne explica şi o oră şi jumătate un gol primit după o greşeală. Dorinel era altfel. Scurt şi la obiect, mult mai concis ca proces de antrenament.

De ce nu îl certa Hizo pe Sânmărtean. "Eu îi spuneam Gică lui Sânmărtean, de la Hagi. Se ambiţiona foarte mult"

Cel mai dur antrenor?
Viorel Hizo a fost cel mai dur. Dar a avut şi rezultate datorită durităţii lui. Prin modul lui de a fi te ţinea în priză, ştia să valorifice ce ai mai bun. Ştia să pună presiune şi pe Porumboiu, să ceară bani pentru jucători. Hizo mi-a fost cel mai drag antrenor, dar şi el mă iubea. Îi spuneam „tata”. Îi plăceau jucătorii muncitori, care alergau mult. Eu eram printre favoriţii lui. Era un antrenor cu charismă, cu toate nebuniile lui. Ştia cum să ambiţioneze echipa. Pe Sânmărtean nu îl certa. I-a zis Cânu să nu-l mai certe, că nu mai joacă. Sunt jucători pe care dacă-i cerţi, nu-ţi mai joacă. Şi Sânmărtean era unul dintre ei. Pe mine mă mai certa, şi pe Wesley, şi pe ceilalţi, dar nu şi pe Sânmărtean. Eu îi spuneam Gică lui Sânmărtean, de la Hagi. Se ambiţiona foarte mult când auzea asta şi juca.

Spuneai că nu te-ai înţeles cu Lopez Caro. De ce?
Eu, unul, nu m-am înţeles deloc cu el. Lopez Caro nu a fost corect cu fotbalul. Spre exemplu, a adus un spaniol la echipă, un fundaş central spaniol, unul dintre cei mai slabi pe care i-am văzut. Nu ştia să paseze. Slovacul Farkas era mult peste el, dar era ţinut rezervă. În schimb, Caro a avut un preparator fizic foarte bun, un spaniol pe nume Cedric, de la care am învăţat multe. Luam notiţe de la el. Atunci m-am îndrăgostit de meseria asta. A adus ceva în plus, stilul spaniol, multe exerciţii noi. Apoi a venit Augusto Inacio, care a adus şi el un preparator fizic foarte bun. Am învăţat foarte multe de la Joaquin. A mai fost un kinetoterapeut de la Istanbul de la care am învăţat foarte multe.

Conflictul cu Augusto Inacio şi de ce a fost dat afară portughezul

Cu Inacio cum a fost?
E o poveste mai lungă…  A venit direct în Antalya, în 2012. M-a băgat să fac careuri cu portarii şi cu copiii. Apoi, în primele două meciuri nu am jucat deloc. Atunci i-am spus lui Laurenţiu Roşu, care era secund şi translator, că vreau să vorbesc cu antrenorul. Am fost la el în cameră şi am vorbit cinci minute. Numai eu. „M-ai luat de slab. Eu sunt de cinci ani aici, nu tu. Ce ai cu mine? De ce mă tratezi aşa la antrenamente şi nu mă bagi pe teren? Dacă nu joc, am plecat de la echipă”, i-am spus. Am vorbit cinci minute, Roşu abia apuca să-i traducă. Inacio m-a ascultat, iar după ce am terminat mi-a spus că i-a plăcut. „Să te văd tot aşa şi pe teren, în următorul meci”. Asta mi-a spus.

Şi? Te-a băgat?
Am înnebunit la următorul meci. Era un amical cu Spartak Nalchik. Credeam că sunt titular, dar când am aflat că sunt rezervă, m-am enervat, m-am ridicat de la masă şi am plecat. A fost un meci de luptă, mai mereu luam bătaie cu ei. Era un mijlocaş uriaş la ei, de aproape doi metri, care nu prea pierdea duelurile. Inacio m-a băgat la pauză. Am intrat nervos, dar nu am pierdut niciun duel cu uriaşul acela. În minutul 80, meciul s-a întrerupt. Bătaie cu rusul. În următorul meci am fost titular şi nu am pierdut mingea. Apoi a fost un amical cu o echipă din Turcia, am dat o pasă de gol, după care un gol şi o pasă de gol cu Hajduk Split.

Ce ţi-a spus după aceste meciuri bune?
După meciul cu Hajduk m-a chemat la el, împreună cu Laurenţiu Roşu. Avea opt mijlocaşi în echipă, dar el mai voia unul. A pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe Porumboiu. „Să ştii că nu mai am nevoie de mijlocaş central. Am găsit. Îl aveam în echipă, dar nu-l vedeam eu. E Denis Zmeu”, i-a spus el patronului. Din păcate, în acel cantonament m-am accidentat şi nu am mai apucat să joc sub comanda lui.

Cum a plecat Inacio de la Vaslui?
După şapte etape l-au dat afară. Trebuia să-i dea prea mulţi bani. Aveam 4.000 de euro primă de victorie, iar noi am bătut Steaua, CFR Cluj, cele mai bune echipe. Am ajuns la un moment dat pe primul loc şi l-au dat afară. Atunci nu ştiam de ce, după aceea am înţeles că au scăpat de el pentru că aveau să-i dea prea mulţi bani. Câştigaserăm prea multe meciuri.

A urmat chinul. Operaţii peste operaţii şi retragere la 28 de ani

Ai mai vorbit cu el?
Îmi pare rău că nu am jucat deloc sub comanda lui. Dar vorbeam mult. Zilnic, îmi dădea cinci-şase telefoane. Mi-a părut rău că a plecat. În ziua în care a fost dat afară, nu ne-am văzut. M-am culcat, iar el în tot acest timp mi-a dat foarte multe apeluri. Dimineaţă, când m-am trezit, l-am sunat. Se ducea spre Bucureşti, ajunsese la Focşani. L-am sunat şi s-a întors la Vaslui, să ne vedem. A fost un gest superb din partea lui. Nu pot uita ce mi-a spus atunci. „Eşti cel mai inteligent mijlocaş central cu care am lucrat. Unde voi merge eu, te iau şi pe tine”. Din păcate, eu m-am retras după acea accidentare. Nu am mai jucat. Am mai vorbit cu el la telefon după un an şi ceva, dar nu mai ştiu ce parcurs a avut în carieră.

Ce a urmat după accidentare?
M-am accidentat în cantonamentul din Turcia. Nu am crezut că e atât de grav, am forţat şi mai rău am făcut. Accidentarea s-a agravat. A urmat chinul pentru mine. Foarte mulţi bani pierduţi, avioane, deplasări, operaţii şi finalul carierei de fotbalist. Am suferit multe operaţii, trei la dreptul, trei la stângul. De fiecare dată am încercat să revin cât mai repede, nu am făcut recuperarea cum trebuie. Am prins la minte doar după ce am cunoscut un mare kinetoterapeut din Turcia. Dar era prea târziu.

Toţi stăteau drepţi când intra Porumboiu în vestiar, mai puţin N’Doye: "Putea să vină şi Obama, că nu avea nicio treabă"

Cum a fost să lucrezi cu Adrian Porumboiu?
Porumboiu era bolnav după fotbal. Dornic de rezultate. Amarul lui este că nu a devenit campion. Şi-a dorit mult asta. Nici Cupa României nu am reuşit să o câştigăm, deşi am fost foarte aproape. Am jucat finala la Iaşi, pe care am pierdut-o cu CFR Cluj, la penalty-uri. Suferea foarte tare după un eşec. Punea suflet. Încerca să fie corect cu jucătorii.

Dar ai plecat cu litigiu de la Vaslui.
Da, am plecat cu litigiu, dar nu din cauza lui Porumboiu, ci a lui Ciprian Damian, preşedintele de atunci. A făcut mai multe măgării cu nişte contracte, practic el e cel care a distrus Vasluiul. Dumnezeu e sus şi le vede pe toate. Cu Porumboiu nu m-am certat, dar am rămas dezamăgit că nu m-a ajutat în acele momente grele pentru mine. Am cerut 12 salarii după ce m-am accidentat, el a zis că-mi dă jumătate. Până la urmă nu m-am mai ales cu nimic. Acesta a fost amarul meu. Că nu am fost ajutat atunci când am avut nevoie. Mi-a închis de multe ori telefonul, am văzut că nu e interesat să mă ajute. Am plecat şi nu am mai câştigat niciun litigiu. Nu am nimic cu el. Şi acum, dacă mă văd cu el, vorbesc. Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine la acea vreme.

Ai avut vreo contră cu Porumboiu?
Da, am avut. După un meci cu Lazio, jucat la Roma, în grupele Europa League, terminat la egalitate, a ieşit la televizor şi m-a criticat dur. A zis că dacă jucam în 11, aveam o şansă să batem. Omul în minus eram eu. M-a deranjat că am fost luat peste picior. Culmea, Hizo ne-a felicitat după joc. După ce am aterizat la Cluj, unde urma să jucăm în campionat, am avut o discuţie mai bărbătească cu el. I-am spus că nu se face aşa ceva. Eram om de bază la Vaslui în acea perioadă, nu eram un debutant şi nu meritam să mă ia peste picior. A fost un moment mai delicat, dar ne-am înţeles atunci.

Obişnuia să vă certe în vestiar?
Mai intra. Când intra Prumboiu în vestiar, se făcea linişte. Îi lua pe fiecare în parte. Te făcea praf, dar cu zâmbetul pe buze, în spirit de glumă. Spre exemplu, lui Antal îi spunea că nu vede mingea şi joacă prost din cauză că i-a căzut bentiţa pe ochi. Cu toţii stăteam drepţi când intra Porumboiu în vestiar. Bine, mai puţin N’Doye. Putea să intre şi Obama în vestiar, că N’Doye nu avea nicio treabă. El avea regulile lui. Nu-l interesa nimic. Cu educaţia stătea prost. Era mai rebel. După un meci cu Unirea Urziceni, am zis că sare să-l bată pe Porumboiu. Am intervenit noi şi am calmat spiritele.

Escapadele lui Wesley

Pe cine ai aduce acum la Iaşi din acea echipă a Vasluiului?
Dacă ar fi să aduc pe cineva de la echipa de atunci a Vasluiului la Iaşi, i-aş aduce pe Sânmărtean şi pe Wesley. Ştiu că a fost Wesley la Poli Iaşi, dar nu prea a jucat.

Pentru că stătea mai mult prin cluburi…
Am auzit şi asta. Mi-au spus mulţi că a fost cules de câteva ori de sub mese. M-am mirat. Mi-a zis cineva că a băut 62 de beri într-o noapte. Nu pot să cred. Şi la Vaslui mai bea, dar după meci. Ne adunam cu toţii, el lua patru-cinci beri. Hai, poate mai băga câteva, dar să ajungi la 62... Nu cred. Probabil mai servea şi la Vaslui, dar a doua zi era fresh la antrenament. Nu se cunoştea. În plus, era Porumboiu acolo. Nu-şi permitea să facă aşa ceva. Era un atacant incredibil, foarte inteligent.

Două luni impresar, apoi aproape de un post la Minister

Ce a urmat după ce te-ai retras?
După ce m-am lăsat de fotbal am încercat să mă fac impresar. Am făcut asta două luni şi mi-am dat seama că nu e de mine. Ca impresar, trebuie să fii mai pervers, să-i păcăleşti pe jucători. A trebuit să-l păcălesc oarecum pe Pavol Farkas la un moment dat, când am încercat să-l duc la Gabala, în Azerbaidjan. Şi am renunţat.

Apoi?
La acea vreme, un bun prieten de-al meu, Dragoş Hîncu, era ministru al Sportului în Moldova. Mi-a propus să vin la Minister, pe un salariu de 3.000 de lei moldoveneşti. Venea cam 150 de euro atunci. Eu aveam un copil, o soţie, nu puteam să merg pe aceşti bani. Era foarte puţin. Atunci, la o nuntă, un bun prieten de-al meu, Nicolai Pîrnău, impresar, mi-a spus că trebuie să continui în fotbal. M-am înscris la şcoala de antrenori, am luat licenţa C, licenţa B. Atunci mi-am dat seama că îmi place mai mult partea fizică de antrenament. Am plecat la mai multe seminarii în străinătate. În România am întâlnit mai multe obstacole, iar din 2013 s-au scos cursurile de preparatori fizici. Trebuie să merg în alte ţări să fac cursuri, pentru a-mi lua licenţă. Pentru a putea sta pe bancă, trebuie să iau licenţa A. Dar nici aceasta nu o pot lua în România, trebuie să echivalez licenţele din Moldova. Nu înţeleg de ce, pentru că licenţa B UEFA este recunoscută în alte ţări. Numai în România nu. Am lucrat la Federaţia Moldovenească de Fotbal timp de şapte luni şi am plecat, după ce am fost coordonator al tuturor loturilor. Nu puteam progresa, stăteam pe loc. Sunt şanse ca din vară să revin la lotul naţional de seniori, ca preparator fizic. După 7 luni am plecat la Milsami Orhei, iar în doar câteva luni am trecut peste Sheriff Tiraspol în clasament. Când am plecat de la federaţie, preşedintele mi-a spus că sunt singurul angajat care a plecat de bună voie de acolo, fără să fie dat afară. Rar se întâmplă asta.

Ştiu că ai vrut să faci un transplat de menisc la un moment dat. Ce s-a întâmplat?
După ce m-am accidentat şi am dat o grămadă de bani pe operaţii, am încercat să fac un transplat de menisc. Cel mai scump era 42.000 de euro, dar mai erau două variante, de 21.000 şi 18.000. Am scos la vânzare chiar şi apartamentul din Moldova, pentru a face operaţia. Mi s-a oferit 68.000 de euro, iar eu ceream 80.000. Nu am vrut să-l dau pe acei bani. Atunci, un bun prieten contabil mi-a deschis ochii. La început am vrut să-i dau cu cana în cap când mi-a spus asta, dar a avut dreptate. „Păi tu vinzi apartamentul, rămâi în stradă şi dai 40.000 pentru un transplant. Şi cât o să mai poţi să joci fotbal? Cine te mai ia după mai mult de un an de pauză? Mai mult de 3.000 de dolari nu poţi lua pe lună acum. Cât o să mai joci?” A făcut el un calcul cât pot lua pe an şi a ieşit că nu se merită să fac transplantul. După tot ce mi-a spus, mi-am dat seama că are dreptate.

Îl are ca model pe preparatorul fizic al lui Atletico Madrid: "E foarte greu să ajungi la el, dar şi foarte scump"

Cum ai îmbrăţişat meseria de preparator fizic?
Tatăl meu a fost atlet. Am îndrăgit asta şi datorită lui. Dar i-am avut ca modele pe preparatorii străini cu care am lucrat la Vaslui, care au venit cu antrenorii Lopez Caro şi Augusto Inacio. Am învăţat foarte multe de la Cedric şi Joaquin, am luat notiţe de la ei. Mi-am făcut propriu program, pe care echipa îl percepe foarte bine, după exemple din Spania şi Portugalia. Modelul meu este preparatorul lui Atletico Madrid, Oscar Ortega. Nu am ajuns încă la el, pentru că este foarte greu să ajungi la el, dar şi foarte scump. În schimb, am fost la seminar coordonat de elevul lui.

Gestul dinaintea meciului victorios cu FC Botoşani

Îi chinui pe jucători la antrenamentele fizice?
Am stilul meu, iar jucătorilor le place. Când mă punea cineva să alerg ture de stadion, mi se păreau cele mai grele. Dar le făceam. Eu compensez prin intensitate. Le dau şi mingea, le facem prin jocuri. Îi pun în cerc şi fac doi kilometri fără să-şi dea seama. Asta înseamnă cam şapte ture de teren. Aleargă de plăcere, prin joc şi nu îşi dau seama de acest lucru. Vin cu zâmbetul pe buze la antrenamentele fizice. Încerc să mă fac plăcut la antrenamente şi nu cred că am avut până acum vreun antrenament nereuşit. Dacă văd că nu este capacitat, mai încerc o glumă, caut o modalitate de a-l face să fie concentrat. Sunt mici detalii care pot aduce un jucător să fie acolo sută la sută. E important cum să aplici şi când să tai. Îţi dau un exemplu. I-am simţit pe jucători obosiţi într-o zi. Nu aveam terenuri de antrenament, erau impracticabile. Făcusem în sală, în balon. Am vorbit cu Flavius. Ce facem? Şi am luat o decizie care i-a surprins pe toţi. Am ajuns la teren şi le-am spus că antrenamentul nostru a luat sfârşit. Am intrat, după care ne-am întors în pub, am băut o cafea şi am luat micul dejun. Dacă îi anunţam dinainte că nu mai facem antrenament, cred că nu erau atât de entuziasmaţi. Am luat decizia inspirată. A doua zi am bătut Botoşaniul acasă.

Sânmărtean şi Qaka l-au impresionat încă de la antrenament

Cel mai valoros jucător alături de care ai jucat?
Sânmărtean, de departe. Şi cu care am jucat, şi împotriva căruia am jucat. Şi am avut adversari străini valoroşi, atât cu Vasluiul, cât şi cu echipa naţională. Sneijder, Matuzalem, Van Bommel mi-au fost adversari, dar Sânmărtean a fost uriaş. Era incredibil. Te încânta modul cum vedea jocul, ştia cu trei paşi înainte ce se întâmplă. Avea un spirit de anticipaţie incredibil. Avea fineţe, gleznă fină, plecare. Vârsta i-a lipsit să ajungă mare. Mulţi au întrebat de el când îl vedea jucând, dar când auzeau de vârstă… Dădeau înapoi. Voinţă avea, chiar unii spuneau altceva. Făcea 1200 de abdomene pe zi. Au fost şi alţi jucători valoroşi la Vaslui. Un Adailton, un Wesley, dar Sânmărtean era peste toţi.

De la Iaşi?
Aşa cum am spus de Sânmărtean la Vaslui, Qaka m-a impresionat din prima la Iaşi. Când l-am văzut prima dată la antrenamente, m-a atras.

Cel mai rapid jucător de la Iaşi?
Pe 10 metri, Kizito este cel mai rapid la viteză, l-a prins „radarul” cu 36 de km la oră la un antrenament. Apoi Platini. Ei stau cel mai bine pe 10 metri. Qaka are o explozie foarte bună. La paşi întinşi, Frăsinescu, Mihalache, Jagodinskis stau foarte bine. Sunt şi alţii. Când am preluat echipa în vară, am găsit mulţi jucători la pământ. Era un dezastru total. Mulţi dintre cei care au venit nu mai jucaseră de ceva timp. Încet-încet i-am pus pe picioare şi am ajuns să dominăm FCSB şi CFR Cluj pe final de meci. Este cea mai mare bucurie. Asta înseamnă că s-a lucrat foarte bine. Acum se văd roadele.

Cum ai ajuns la Poli Iaşi?
Viorel Bodiu, un bun colaborator al lui Arcadie Zaporojanu, m-a sunat şi m-a întrebat dacă nu vreau să vin la Iaşi, într-un nou proiect. La început am refuzat, apoi am acceptat, după câteva zile. Nu ştiam pe nimeni. Pe Flavius îl avusesem ca adversar, el la Zimbru, eu la Milsami. Am vrut să demonstrez că pot face ceva. Acum, Flavius e ca fratele meu. O să ajungă mare antrenor. Este cel mai bun antrenor cu care am lucrat. Calificarea în play-off este o mare realizare pentru noi, ţinând cont de cum s-a pornit în vară. Nu ştiam lotul, nu ne cunoşteam între noi. Lumea trebuie să înţeleagă şi să aprecieze la adevărata valoare efortul depus de noi toţi.

Cum simţi că un jucător a petrecut toată noaptea?
Polarul (n.r. - un aparat folosit la antrenament) îmi spune imediat. Dacă observ ceva, îl întreb imediat în ce cireş a dormit noaptea trecută. Stau de vorbă cu ei. Sunt care mai petrec, sunt care mai trag câte o ţigară. La fiecare echipă. Dacă fumezi şi te antrenezi prost, eşti praf. Dacă fumezi şi te antrenezi bine, e cât de cât ok. Nu foarte bine, dar e ok. Normal că fumatul nu face bine. Dar sunt jucători care compensează printr-o pregătire foarte bună şi nu se vede acest lucru. Sau mai puţin.

„Soţia şi copilaşii sunt fericirea mea”. Dani Coman le este naş de cununie

Denis este căsătorit cu Victoria, o moldoveancă în vârstă de 25 de ani. Împreună au doi copii, un băieţel de patru ani şi o fetiţă de un anişor.

„Ei sunt fericirea mea, iar soţia sprijinul meu. Nu m-a văzut jucând fotbal, eram accidentat când ne-am căsătorit. Dar m-a susţinut, a fost mereu alături de mine. Mă bucur că am cunoscut-o. E sufletistă, ia acasă şi un căţel de pe stradă dacă vede că suferă”, spune Denis.

Naşul familiei Zmeu este preşedintele Astrei Giurgiu, Dani Coman. Între cei doi s-a creat o relaţie strânsă în perioada în care fostul portar a fost preşedinte la FC Vaslui, iar propunerea de a le fi naş a venit chiar de la Dani Coman.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.