SPECIAL | Andrei Cristea: „E prematur să vorbim de obiective, dar când bați Dinamo de maniera asta, normal că te gândești să termini cât mai sus”. Marele câștig al Iașiului și ce spune idolul tribunelor din Copou despre meciul cu FCSB

SPECIAL | Andrei Cristea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Revenit la Poli Iași în această vară de la CSU Craiova, după o jumătate de an în care a jucat sporadic, atacantul Andrei Cristea a bifat în meciul cu Dinamo primul meci ca titular în acest sezon. Și nu a dezamăgit. Chiar dacă nu a marcat, golgeterul în activitate al Ligii I a avut o evoluție consistentă, fiind la originea ambelor goluri în victoria contra „câinilor”. Cristea i-a pus mingea pe cap lui Breeveld la primul gol, a fost și la originea celei de-a doua reușite semnate de Horșia, ba chiar i-a oferit și o pasă de manual lui Platini pentru un scor de forfait, de care mijlocașul din Capul Verde nu a știut să profite.

La o zi după succesul categoric obținut în fața lui Dinamo, nu atât ca rezultat, cât mai ales ca joc, Andrei Cristea a vorbit pentru ProSport despre startul excelent de sezon al Politehnicii și despre perspective. Vârful Iașiului spune că startul „aproape perfect” de stagiune se datorează transferurilor bune făcute în această vară, când au fost aduși jucători de calitate.

„Este un debut aproape perfect pentru noi, ca echipă. Asta înseamnă că s-a lucrat bine în vară atât la transferuri, cât și în pregătirea echipei. S-a lucrat foarte bine, au venit jucători de calitate, de care echipa avea nevoie pe posturile necesare. Și asta ne dă încredere că vom putea face o echipă puternică. Nu am luat gol în ultimele patru meciuri, avem cea mai bună apărare în momentul de față, sunt borne importante. Înseamnă că suntem foarte bine așezați, compacți, asta spune multe despre noi, ca echipă. Cred că nimeni nu preconiza că o să începem în forță, mai ales că în pregătire au fost puțini jucători. Totuși, trebuie să ținem cont de faptul că pentru a reconstrui o echipă îți trebuie câteva luni de zile bune, ca să nu zic ani”, a declarat Andrei Cristea, care apreciază noul stil pe care antrenorul Mihai Teja l-a impus la gruparea din Copou: „Mihai Teja este un antrenor exigent, care își impune stilul lui, iar rezultatele sunt oglinda perfectă a ceea ce lucrează. Se pare că ni se potrivește acest sistem 4-3-3 și uite că reușim să ne dominăm toți adversarii”.

Andrei Cristea spune că este prea devreme să se vorbească despre un obiectiv anume în Copou și consideră că locul ocupat acum de Poli, chiar dacă este unul excelent, este relativ.

„Este devreme să ne gândim acum la obiective, dar este important că avem constanță în evoluții și în rezultate. Cu siguranță vor veni perioade grele, foarte grele. Nu ne va fi ușor. Dar este bine că suntem acolo, în față. Este prematur să vorbim acum de un obiectiv, poate după etapa a 10-a. Dar la ce jucăm, e normal că ne propunem să fim cât mai sus. Când bați Dinamo de maniera asta, normal că te gândești la un obiectiv cât mai bun.

Speră să spargă gheața în acest sezon cu FCSB

După o bară cu CFR Cluj, în prima rundă și un assist contra lui Dinamo, Andrei Cristea speră să bifeze și primul gol în acest sezon, chiar în etapa viitoare, contra FCSB-ului. Vârful lui Poli este convins că dacă echipa ieșeană va repeta evoluția din meciul cu Dinamo și va avea determinare, va face o partidă mare contra lui FCSB. „Cu FCSB, dacă vom avea o atitudine corectă și vom juca așa cum am făcut-o cu Dinamo, vom face o partidă mare de tot. Îmi doresc din suflet să vină și primul gol în acest sezon. Nu promit că voi înscrie, dar firesc că îmi doresc primul gol. Dacă nu a ieșit cu Dinamo, să dea Dumnezeu să fie bine cu FCSB. Important este rezultatul. Că e gol, că e o pasă decisivă, important este să-mi ajut echipa să câștige”, a mai spus idolul tribunelor din Copou, care a subliniat marele câștig al Iașiului în acest debut de stagiune: Publicul. „Pentru mine, îmbucurător este faptul că am readus suporterii la stadion. Au fost 4-5.000 de spectatori la fiecare meci de pe teren propriu, acum au fost 7.000. Este un lucru fantastic și pentru noi și pentru oraș. S-a creat din nou emulația asta pentru fotbal și e foarte bine. Suporterii ieșeni sunt minunați. M-a impresionat din nou atașamentul lor, la schimbare mi s-a făcut pielea de găină. Am văzut și un banner mare în tribune cu mine, le mulțumesc pentru gestul fanilor. Mă bucur că am revenit acasă, am luat decizia cea mai bună și îmi doresc să formăm echipa puternică pe care și-o doresc toți ieșenii”.

Andrei i-a luat sub aripa sa pe doi dintre tinerii echipei, Ovidiu Horșia și Andrei Hațiegan, adică titluarii Under 21 care au conlucrat la golul 2 cu Dinamo. Și le prevede un viitor frumos în fotbal: „E important că cei mici cresc alături de noi și de mine. Mă refer la Horșia și Hațiegan, doi copii cu perspective de viitor. Mă bucur să îi ajut cu experiența mea, cu sfaturi, cu tot ce pot. Au caractere bune și pot ajunge sus”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Băncile din România sunt obligate. Anunț pentru toți românii care au credite la bancă
Băncile din România sunt obligate. Anunț pentru toți românii care au credite la bancă
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen