SPECIAL | A venit tocmai din Alicante pentru a vedea Dinamo pe viu: „Am fost la Roma, Lisabona, Graz și Brugge! Acum îl avem pe Rednic, mă bazez pe el”. Cea mai frumoasă amintire a unui fan al „câinilor” plecat din țară de 17 ani

Redactor:
Daniel Anghel
  • Publicat:
  • Actualizat:
SPECIAL | A venit tocmai din Alicante pentru a vedea Dinamo pe viu:

Dinamo a luat o „gură de aer” odată cu victoria din ultima etapă a Ligii 1 Betano, scor 1-0 pe terenul celor de la FC Voluntari, prin golul marcat de Salomao din penalty, în ultimul minut. A fost prima victorie a „câinilor” în deplasare, în acest sezon, dar și una de „moral”, pentru meciul împotriva rivalei FCSB, duel ce va avea loc duminică, de la ora 21:00.

Fanii dinamoviști promit din nou spectacol în tribunele Arenei Naționale, iar șefii clubului din „Ștefan cel Mare” așteaptă peste 20.000 de suporteri alb-roșii la derby, lucru realizabil, având în vedere că „El Clasico de România” stârnește interes și peste hotare. Valentin Mocanu are 42 de ani și este plecat din România din anul 2001, fiind stabilit, în prezent, în Alicante (Spania).

Iubirea față de echipa din „Ștefan cel Mare” l-a determinat să vină în țară special pentru a-și vedea pe viu favoriții. Nu este prima oară, acesta dezvăluind că și-a însoțit clubul favorit la cele mai importante deplasări din ultimii 15 ani, în Italia, Belgia, Austria și Portugalia, iar acum, însoțit de mai mulți prieteni din toate colțurile Europei, a venit să vadă duelul dintre Rednic și Dică.

Am înțeles că ați venit tocmai din Alicante pentru acest meci. Așa e?
Da, suntem în drum spre București, spre meci. Am venit ieri de dimineață, azi mergem la meci și mâine plecăm înapoi.
Ce v-a determinat să bateți atâta drum pentru a o vedea pe Dinamo pe viu? Situația de la club nu e tocmai roz.
Aveți dreptate, dar suntem câini până la moarte, nu are nicio legătură faptul că suntem dinamoviști adevărați cu faptul că clubul trece printr-un moment prost.
Ați venit însoțit și de familie la acest meci?
Nu, nu. Am evadat, ca să spun așa. Eu sunt singurul din Alicante, dar sunt însoțit în autocar de șase prieteni care au venit din Germania. Trei dintre ei nu sunt dinamoviști, dar sunt prietenii noștri. Sunt steliști. Noi, dinamoviștii, vom sta în peluza „Cătălin Hîldan”, ceilalți  nu știm pe unde se vor duce… (râde). Ne vom întâlni după.
Mi-ați spus că aveți un grup de prieteni care au venit din toate colțurile Europei pentru acest meci. A fost vreunul greu de convins să facă această deplasare?
Șoferul!(râde). Nu, nu a fost nimeni greu de convins. A fost o decizie spontană. Mergem la meci, mergem, gata. Am luat bilete la meci și am plecat. A fost oarecum spontan, iubirea alb-roșie e peste tot. În ultimii 15 ani am fost la Roma (n.red. Lazio – Dinamo), am fost la Benfica, la Graz, la Brugge… am un prieten care a văzut meciul din afara stadionului! (râde).

Dinamo a jucat recent în Spania, la Bilbao. Ați fost la meci?
Uite că atunci nu am putut ajunge. Am avut o problemă familiară și nu am putut ajunge.
Venirea lui Mircea Rednic a avut o contribuție la decizia de a veni în țară pentru meci? Este foarte apreciat de fani.
Nu cred că a avut niciun aport, și cred că este un lucru bun faptul că a venit Mircea Rednic. Cu toate că a avut de suferit Claudiu Niculescu, sper să i se dea șansa să antreneze Dinamo, dar cred că este cea mai bună decizie care s-a luat în ultimii doi ani la Dinamo. Un moment mai prost ca ăsta nu se putea, și cred că singurul antrenor care poate scoate Dinamo de acolo de unde este e Mircea Rednic. Are și impactul cu publicul, oamenii îl iubesc, e un om iubit la club. Sper măcar să prindem play-off-ul.
De cât timp sunteți plecat din țară și care este cea mai frumoasă amintire în calitate de suporter dinamovist?
Sunt plecat din 2001 și cred că cea mai mare satisfacție a fost Dinamo în grupele UEFA, într-o grupă cu Leverkusen, Tottenham (n.red. – Cupa UEFA, sezonul 2006-2007). Și nu în ultimul rând, victoriile contra Stelei, firește.
Au trecut nu mai puțin de 11 ani de la ultimul titlu de campioană. Cât credeți că va mai trece și ce ar trebui să se schimbe la Dinamo pentru a redeveni o forță a României?
Cred că ar trebui să vină niște investitori puțin mai puternici. Bani se bagă la Dinamo, nu aceeași cantitate ca la celelalte cluburi, de exemplu Steaua sau CFR Cluj, dar cred că sunt investiți oarecum aiurea, e părerea mea.
Vă întoarceți fericit în Spania?
Mă întorc fericit pentru că merg la copii acasă. Legat de meci, sper să bată Dinamo, să plec și mai fericit. Și într-un caz și în celălalt sunt dinamovist până la moarte. Eu îmi doresc din toată inima să bată Dinamo, e foarte greu. Îl avem pe Mircea Rednic, mă bazez pe el.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Iorgulescu a revenit pe Instagram și a detonat bomba: S-a combinat cu fosta lui Steliano Filip!
Mario Iorgulescu a revenit pe Instagram și a detonat bomba: S-a combinat cu fosta lui Steliano Filip!
Drama iraniană: Meciul cu SUA, precedat de evenimente tulburătoare în cantonamentul perșilor VIDEO | adevarul.ro
Drama iraniană: Meciul cu SUA, precedat de evenimente tulburătoare în cantonamentul perșilor VIDEO | adevarul.ro
Două aeronave F-16 Fighting Falcon au escortat avionul Tarom cu care a ajuns delegaţia NATO
Două aeronave F-16 Fighting Falcon au escortat avionul Tarom cu care a ajuns delegaţia NATO
Cum a reacționat un star al Braziliei, după ce a fost cerut în căsătorie de o fană de 17 ani
Cum a reacționat un star al Braziliei, după ce a fost cerut în căsătorie de o fană de 17 ani
Anamaria Prodan, victorie uriaşă în procesul cu Reghecampf. „Ar trebui să-i fie jenă!”
Anamaria Prodan, victorie uriaşă în procesul cu Reghecampf. „Ar trebui să-i fie jenă!”
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Doliu în România! Actriţa a murit la scurt timp după ce a coborât de pe scenă
Doliu în România! Actriţa a murit la scurt timp după ce a coborât de pe scenă
Apare O NOUĂ PENSIE în România! Vestea a fost dată chiar acum: De la 1 IANUARIE intră în vigoare
Apare O NOUĂ PENSIE în România! Vestea a fost dată chiar acum: De la 1 IANUARIE intră în vigoare
Ce factură uriașă la EON a primit Filip din Arad. Când a văzut cât are de plătit, să cadă din picioare!
Ce factură uriașă la EON a primit Filip din Arad. Când a văzut cât are de plătit, să cadă din…
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat
O nouă enormitate a regimului Putin: Trei ruși nevinovați, uciși de FSB
O nouă enormitate a regimului Putin: Trei ruși nevinovați, uciși de FSB
Mondialul, cenzurat și în China. De ce nu se prezintă absolut nicio imagine cu suporterii | adevarul.ro
Mondialul, cenzurat și în China. De ce nu se prezintă absolut nicio imagine cu suporterii | adevarul.ro
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Hoții ”vânează” TOYOTA și HONDA. Care e motivul?
Hoții ”vânează” TOYOTA și HONDA. Care e motivul?
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!