Sorin Cîrțu: „Mi-e frică de Trică”

Sorin Cîrțu:
  • Publicat:

Principala problemă a lui Sorin Cîrțu (foto) pentru meciul de astăzi este blocarea decarului campioanei.

„Mi-e frică de Trică. Este jucătorul care, cam de fiecare dată când am jucat contra lui, mi-a dat gol. Este un fotbalist cu care mai țin legătura, mă sună de ziua mea și vorbim după meciuri. Ține la mine, știe că eu l-am promovat în Divizia A și mă apreciază, așa cum și eu îl apreciez. Într-un fel, îți pare rău când înscrie împotriva ta, dar pe de altă parte te bucuri că nu te-ai înșelat în privința lui. Aș fi vrut să dea goluri cu Roma, cu Chelsea și să stea cu noi… Este un jucător foarte periculos, ca și Dubarbier, Culio, Peralta sau Kone. Ei sunt cei care pot veni cu execuții individuale, ieșite din tipar”, a declarat Cîrțu.

Cu „Sorinaccio“ pe bancă, gorjenii nu au pierdut pe teren propriu, tehnicianul sperând să păstreze această statistică și cu formația din Gruia. „CFR a arătat în această toamnă că are și puncte slabe. Suntem pregătiți pentru această partidă. Avem o echipă care, cel puțin la jocurile de acasă, este greu de învins”, a mai spus Cîrțu.

Tehnicianul „pandurilor“ re­cunoaște că are un singur fotbalist în lot care poate face diferența, Ilie Iordache. „Nu am la dispoziție alți jucători de acest gen, care ies din tipare. Mai sunt Vasilache și Păcurar, dar ei sunt accidentați.  Avem o echipă de cărăuși, din ăștia care cară pianul, iar Iordache e cel care cântă puțin la pian. Să dea Domnul ca Iordache să-și țină obiceiul și să marcheze din nou cu Clujul și oamenii de acolo să spună că este nașul lor”, a punctat antrenorul.

1 gol a marcat anul trecut Trică împotriva echipei din Târgu Jiu

0 puncte a pierdut CFR la Târgu Jiu, de când este finanțată de Paszkany Arpad

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen