Sorin Cârțu, resemnat după greșelile de arbitraj din CFR Cluj – Dinamo: „Ehe, câte obiective de-ale mele au fost influențate!”

Sorin Cârțu, resemnat după greșelile de arbitraj din CFR Cluj - Dinamo: „Ehe, câte obiective de-ale mele au fost influențate!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Cârțu, președintele clubului Universitatea Craiova, a comentat pe marginea arbitrajului din Liga 1, după greșelile din meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, scor 1-0.

CFR Cluj și Dinamo s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1, iar campioana a învins cu scorul de 1-0, datorită golului marcat de către Omrani, în minutul 80.

Dinamo a jucat cu doi oameni în minus încă din minutul 37. Paul Anton a văzut al doilea cartonaș galben în minutul 31, după un fault asupra lui Bordeianu. După doar șase minute, Bejan a făcut henț și a fost și el eliminat de către arbitrul Marcel Bîrsan. De cealaltă parte, CFR Cluj a acuzat două lovituri de la 11 metri neacodate.

Sorin Cârțu, resemnat după greșelile de arbitraj din CFR Cluj – Dinamo

Sorin Cârțu a fost reticent în momentul în care a fost întrebat despre greșelile de arbitraj ale lui Marcel Bîrsan, în special referitor la cele făcute în favoarea rivalei în lupta pentru titlu, CFR Cluj.

„Nu aș vrea să comentez ce spun alții. Așa a fost meciul, așa a decis Bîrsan… Sigur că dacă eram noi nu ne-ar fi convenit deciziile lui. Nu pot să comentez. În campionatul ăsta, arbitrajul? În toate campionatele care au fost până acum arbitrajele au fost decisive în ierarhizarea echipelor. Eu am simțit pe pielea mea și ca antrenor. Ehe, câte obiective de-ale mele au fost influențate de arbitraj! Am tăcut, nu ai ce să faci. Eu sunt un susținător al introducerii VAR-ului. Poate se mai îndreaptă… Mai așteptăm un an, dar măcar să fie!”, a spus Sorin Cârțu, la Digi Sport.

Sorin Cârțu a vorbit și despre meciul cu FCSB încheiat la egalitate, scor 0-0. Oficialul oltenilor este de părere că Universitatea Craiova merita să își învingă rivala din Capitală.

„La momentul ăsta, cred că suntem echipa cea mai în formă. Arătăm bine și ne merităm rezultatele pe care le facem. Din partida cu FCSB meritam mai mult. Mi se pare că avem un joc mai organizat, mai combinativ în fața careului de 16 metri, să jucăm mai pe poartă, mai vertical. Am evitat pasele în spate sau laterale. Mie mi-a plăcut. Și dacă băteam cu 1-0 puteam să fim nemulțumiți la ceea ce au arătat echipele pe teren. Ei de câte ori ne-au prins ne-au cam ars. Așa trebuie să fi făcut și noi. A fost și mult ghinion”, a mai spus Sorin Cârțu.

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va întâlni, pe teren propriu, chiar campioana CFR Cluj, duminică, 11 aprilie, de la ora 21:30. Sorin Cârțu speră ca oltenii să își ia revanșa în fața ardelenilor care le-au furat titlul în sezonul trecut, în ultimul meci de campionat.

„Nu seamănă niciun meci unul cu altul. Speranțele mele sunt pentru un rezultat pozitiv. Mai ales că am jucat cu titlul pe masă, pentru 40 de minute am fost campioni”, a mai spus președintele oltenilor.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele