Soarta lui Florin Costea la Steaua putea fi TOTAL diferită:** „Problema e în altă parte! În două luni l-aș duce la națională” Cum e desființat Ilie Stan

Redactor:
Adrian Iosub
Soarta lui Florin Costea la Steaua putea fi TOTAL diferită:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacat din toate părțile, Florin Costea are un sprijin puternic din Italia. Fostul preparator fizic al Universității, Urbano Lega, îi ia apărarea atacantului Stelei.

Cu Lega preparator, Costea a reușit cel mai bun sezon al carierei în 2008-2009. „Fac munca asta de atâția ani, am multă experiență. Văd că Florin nu o duce bine la Steaua. El nu e antrenat fizic bine. Acum Florin trăiește o tragedie: am citit că nu se comportă așa cum ar trebui. Cred că fondul problemei este faptul că el nu e pregătit bine fizic, își dă seama că joacă prost. Dacă aș putea să-l antrenez două luni, sunt sigur că ar reveni la națională”, spune Lega. Acesta își aduce aminte și că fotbalistul, care în urmă cu trei ani a înscris 21 de goluri, nu i-a creat probleme la Craiova: „Când am ajuns la Craiova, Florin venea după o accidentare la genunchi. Am vorbit mult cu el, l-am făcut să înțeleagă că are mare potențial, dar trebuie să muncească. A lucrat cu mine fără a crea probleme”.

Pregătire proastă de iarnă

Italianul critică și preconizata pregătire de iarnă de la Steaua. „Am văzut că Steaua pregătește un cantonament la munte, la temperaturi sub zero grade. Dacă fac un cantonament în aceste condiții, înseamnă că nu cunosc teoriile de antrenare și nu știu nimic despre fiziologie. În frig, nu poți antrena acele componente energetice necesare fotbalistului. Dacă se antrenează așa, pot schimba toți antrenorii pe care îi doresc și tot nu vor ajunge la niciun rezultat”, a mai spus Lega.

11 partide a jucat până în prezent Florin Costea pentru Steaua, reușind doar două goluri

21 de goluri a marcat Florin în sezonul 2008-2009, 17 în campionat și 4 în Cupa României

Florin Costea a fost cel mai puternic fotbalist cu care am lucrat în România
Urbano Lega

Florin ar trebui să aibă un program de pregătire separat, adaptat fizicului său
Urbano Lega

Ce a făcut Florin Costea după accidentarea la genunchi

∞Cea mai gravă accidentare a lui Florin Costea a avut loc în martie 2010, în timpul meciului U Craiova – Poli Iași 2-1. Olteanul s-a „rupt” după un contact cu Brăneț, portarul oaspeților, în acel moment decizia centralului Deaconu fiind fault în atac!
∞Diagnosticul pus de doctori a fost dur: ruptură a ligamentelor încrucișate și colaterale la genunchiul stâng și opt luni de pauză totală
∞Revenirea pe teren s-a produs în noiembrie 2010, într-un meci amical cu FC Caracal (4-0)
∞În sezonul trecut a mai apucat doar 13 meciuri oficiale la U Craiova, pentru care a marcat un gol în poarta celor de la Tg. Mureș
∞A semnat cu Steaua în august 2011. Plecat liber de la Craiova, Costea nu a făcut pregătirea de vară cu nicio echipă
∞La începutul lui octombrie a participat la cantonamentul de patru zile organizat de Ilie Stan la Săcele.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen