Singurul ‘câine’ dorit de Reghe dă din casă: a ajuns dinamovist dintr-o rivalitate de familie!** Cum a reacționat după ce a fost chemat în premieră la naționala lui Pițurcă

Singurul 'câine' dorit de Reghe dă din casă: a ajuns dinamovist dintr-o rivalitate de familie!** Cum a reacționat după ce a fost chemat în premieră la naționala lui Pițurcă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Nica povestește cum părintele său a renunțat la dragostea pe care o avea încă din copilărie pentru Steaua, în momentul în care și-a văzut fiul îmbrăcat în tricoul echipei mari a „câinilor”.

Costi Nica (19 ani) a fost convocat în premieră la echipa națională, iar vestea l-a luat prin surprindere
În copilărie, fundașul îl admira pe Florentin Petre, dar acum vrea să le calce pe urme lui Dan Petrescu și Răzvan Raț

Felicitări, Costi! E prima ta convocare la naționala mare!
(Uimit) Serios?! Nici nu știam! Acum aud prima dată!

Totuși, presupun că te așteptai, mai ales că există o criză acută de fundași dreapta în fotbalul românesc…
Îți spun cu mâna pe inimă că nici în condițiile astea nu mă gândeam că o să primesc telegrama de convocare. Eu o așteptam pe cea de la U21. Chiar mă gândeam că începem un nou drum acolo…

Pe 16 ianuarie 2013 ai fost convocat la echipa națională. Îți mai aduci aminte ce făceai acum exact un an?
(Încurcat) Lasă-mă să mă gândesc puțin! Pfff, nici nu știu dacă eram în momentul ăla la Dinamo II… Ah, ba da, începusem anul la juniori A, dar apoi am fost anunțat că trebuie să mă prezint pentru a efectua pregătirea alături de «satelit».

Spui că modele tale sunt Dan Petrescu și Răzvan Raț. Ți-au plăcut acești jucători de mic?
(Râde cu poftă) Când eram mic nici nu-mi plăceau fundașii! Idolul copilăriei mele a fost Florentin Petre. Acum însă, având profilul pe care îl am, mi‑aș dori să ajung să joc precum Petrescu sau Raț!

„Luam puii de câine de pe stradă și-i creșteam”

În cât timp îți propui să devii titular la națională?
De pe acum! Doar n-o să aștept nu știu cât! Dacă muncesc la fel de mult și o să fiu serios cred că pot să mă impun, chiar și la 19 ani. E șansa mea, trebuie să profit!

Oameni din conducerea Stelei au spus că ești singurul fundaș dreapta din Liga I care ar face față acolo…
Vorbele astea mă motivează și mai mult, deoarece vin din partea rivalilor!

Joci la Dinamo de mic și tot din copilărie iubești și câinii. Care pasiune a determinat-o pe care?
O să ți se pară ciudat, dar nu prea au legătură! Bine, cunosc de mic spiritul de «câine» de la Dinamo, implementat mai ales de Cătălin Hîldan, dar câinii adevărați îmi plac dinainte să mă apuc de fotbal. De când mă știu luam puii de pe stradă și îi creșteam, iar când se strângeau prea mulți mama îi ducea pe la alte rude sau prieteni.

„Nu mă uitam la Dinamo – Steaua în aceeași cameră cu tata!”

Cum trăiai, în copilărie, meciurile lui Dinamo?
Pfoai!! Dacă se juca un Dinamo – Steaua, nu mă mai înțelegeam cu tata! El era stelist înfocat, iar eu cum mă îndrăgostisem de Dinamo, ieșeau mereu «scântei»! Era imposibil să vedem partida în aceeași cameră! (râde cu poftă)

Păi cum «era»? Nu mai ține cu Steaua?
Nu! De anul trecut, de la meciul cu CFR Cluj (0-1), când am debutat eu la echipa mare, a devenit dinamovist convins! Nu mă gândeam niciodată că se va schimba, dar uite că s-a întâmplat.

Totuși, e un pic ciudat. Cum de tatăl tău nu te-a dus să faci fotbal la Steaua?
La Dinamo am ajuns datorită unchiului meu, fratele lui tata. El iubește echipa de mic și s-a grăbit să-mi insufle și mie dragostea. Așa că, pe la șase ani, când am văzut că se face selecție la Dinamo m-am dus într-un suflet pentru a nu-mi rata șansa. Drept «răzbunare», tata a încercat să-l facă stelist pe vărul meu, dar între timp a renunțat. (râde).

Mi-aș dori din suflet să primesc numărul 2 la echipa națională. Este cel care îmi place cel mai mult
Costi Nica, fundaș Dinamo

18 meciuri a prins Constantin Nica în tricoul lui Dinamo, 15 în Liga 1, două în Cupa României și unul singur în Cupele Europene

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…