Sibiu joacă în prima zi de Paște cu Rapid!** „Îi spun copilului că mă duc la iepuraș”

Sibienii sunt dezamăgiți că trebuie să joace fotbal în prima zi de Paște, în deplasare cu Rapid. Pelici și sibienii de la Voința spun însă că sunt profesioniști și ar face orice ca Sibiul să scape de retrogradare.
Sibiu joacă în prima zi de Paște cu Rapid!** "Îi spun copilului că mă duc la iepuraș"

Sibienii sunt dezamăgiți că trebuie să joace fotbal în prima zi de Paște, în deplasare cu Rapid. Pelici și sibienii de la Voința spun însă că sunt profesioniști și ar face orice ca Sibiul să scape de retrogradare.

Fotbaliștii de la Voința vor juca cu Rapid chiar în după amiaza primei zile de Paște. În loc să fie acasă să ciocnească ouă roșii cu cei dragi, sibienii se vor ciocni la propriu de rapidiștii lui Răzvan Lucescu, pe gazon.

„E foarte cuidat că jucăm de Paște. Da asta e meseria. La copil îi spun că mă duc să îi aducă iepurașul ceva. Sunt puțin dezamăgit, mi-ar fi plăcut să jucăm vinerea, sâmbăta, dar ținând cont de situația în care suntem, de importanța obiectivului, aș face orice. Nu știu dacă se va putea schimba ziua de disputare, dar dacă s-ar putea ar fi mult mai bine”, a spus Eugen Beza.

Explicații în familie

Sibienii recunosc însă că cele mai multe discuții vor fi în sânul familiei. „Asta este. Așa s-a făcut programul. Dacă așa a căzut, jucăm. Vom încerca să ne prezentăm cât mai bine la jocul respectiv. Probabil acasă au fost mai multe discuții cu familiile, dar noi între noi… Asta este. Suntem jucători de fotbal, suntem profesioniști și în alte campionate se joacă în zilele de sărbătoare. Ne-am dori o victorie la Rapid”, a spus și antrenorul Alex Pelici.

Grigore cere înțelegere de la copii

Copiii fotbaliștilor vor fi cei mai supărați pentru că tăticii lor lucrează chiar în ziua de Paști. „Suntem profesioniști. Ne-am fi dorit să nu fie de Paște, dar acesta e fotbalul. Trebuie să ne facem treaba. Ce să le zic… N-am ce… Îmi pare rău și sper să înțeleagă, deși pentru copilași va fi destul de greu. Dar se ocupă soția și va fi ok”, a explicat și căpitanul Nicolae Grigore.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania