Și Oțelul vrea locul șase**: „Mergem la Timișoara să luăm trei puncte”

Dinamo și Rapid se bat pentru ultimul loc care duce în Europa: soarta locului șase se poate decide în meciul direct! Dorinel Munteanu îi avertizează pe dinamoviști: "Dacă batem la Timișoara, Galațiul va fi la fel de favorită la locul șase ca Dinamo și Rapid".
Și Oțelul vrea locul șase**: "Mergem la Timișoara să luăm trei puncte"

Dinamo și Rapid se bat pentru ultimul loc care duce în Europa:
soarta locului șase se poate decide în meciul direct! Dorinel
Munteanu îi avertizează pe dinamoviști: „Dacă batem la Timișoara,
Galațiul va fi la fel de favorită la locul șase ca Dinamo și
Rapid”.

„Putem să spunem că locul al optulea, cel pe care îl ocupăm
acum, este unul liniștitor, confortabil. Dar eu, cel puțin, nu sunt
mulțumit, pentru că puteam să avem câteva puncte în plus, care să
mai dea șanse pentru Europa League. Mai sunt cinci etape până la
finalul sezonului și ne-am propus să dăm totul pentru meciurile
respective, ca pentru o finală. Rămâne de văzut pe ce loc vom
termina. Mergem la Timișoara să luam trei puncte și am fi la fel de
favoriți ca și Rapid sau Dinamo la ocuparea locului al șaselea și
calificarea în cupele europene. Timișoara e un adversar greu, care
a făcut jocuri bune în ultimele două etape. Are obiective mari și
vom avea un meci dificil. Avem respect pentru Timișoara, dar veți
vedea o echipă a Galațiului care se va lupta până în ultimul minut.
Locul nostru în campionat depinde foarte mult de rezultatul nostru
de la Timișoara
„, a declarat Dorinel Munteanu la Sport
Total FM

De ce
suntem primii la demiteri de antrenori?

„La ce se întâmplă în România cu antrenorii, e clar că
suntem unicați și suntem pe primul loc în Europa la numărul de
demiteri de tehnicieni. Asta este o confirmare a valorii
campionatului. Nu sunt antrenorii de vină, ci oamenii din
conducere, care nu au încredere în ei. Mulți antrenori au fost
victima patronilor sau a conducătorilor. Este nevoie de mai multă
încredere. Eu sunt unul dintre antrenorii care am rămas în funcție
încă de la începutul campionatului. Încerc să îmi fac treaba cât
mai bine, așa cum am încercat și altă dată. După cum știți, s-a
întâmplat ceva urât și cu mine, în trecut. Pentru mine, la Oțelul,
presiunea de abia acum începe. Am avut timp să formăm o echipă
competitivă, am avut o echipă tânără. Ne dorim să realizăm mult mai
mult în următoarea perioadă, începând cu campionatul
următor”
, a mai declarat antrenorul Galațiului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro