Și campionii plâng câteodată!

Redactor:
Nicu Bădescu
Și campionii plâng câteodată!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu o zi avans, adică duminică, fanii au sărbătorit împlinirea a
63 de ani de la înființarea Stelei. Suporterii roș-albaștrilor au
fost separați și de această dată. Dacă grupul de la Peluza Nord a
petrecut în liniște, în complexul din Ghencea, facțiunea de la Sud
a fost alături de marile glorii steliste într-un club. Atenția
tuturor s-a îndreptat însă spre sărbătoarea fanilor de la Peluza
Sud, care, alături de AISS, au reușit să strângă nume importante
din istoria Stelei.

I-au
pupat mâna lui Lăcătuș

Lăcătuș, Tudorel Stoica, Ilie Dumitrescu, Bărbulescu, Belodedici,
Ogăraru, Alina Dumitru, Marius Stavrositu și Ștefan Birtalan au
fost ovaționați minute în șir. Dintre fotbaliști, primul care a
pășit pe scenă a fost Ilie Dumitrescu. În uralele fanilor și cu
lacrimi în ochi, fostul mijlocaș al Stelei s-a înclinat în fața
colegilor de odinioară: „Mă simt mândru că ajung primul în fața
voastră pentru un motiv simplu: ca fan, mi-aș dori ca cei care îmi
vor urma să se mai nască o dată pentru Steaua”. Pe rând, Stoica,
Belodedici, Bărbulescu și Lăcătuș au venit în fața suporterilor,
„Fiara” fiind, ca de obicei, cel mai popular personaj. În momentul
discursului, ultrașii au îngenuncheat în fața fostului atacant.
Unii dintre ei i-au pupat mâna în semn de respect!

Fanii
l-au sufocat pe Ogăraru

De departe, cel mai emoționat dintre toți cei sărbătoriți duminică
seară a fost George Ogăraru. Fundașul, liber de contract după ce
angajamentul pe care-l avea cu Ajax a expirat, a fost asaltat de
fani. „Vino acasă, George!”, s-a auzit din sute de piepturi, după
care cei prezenți au sărit, la propriu, pe fotbalist pentru a-l
îmbrățișa. Printre lacrimi, Ogăraru a explicat că s-ar întoarce în
Ghencea, dar a lăsat să se înțeleagă că, pentru a se îndeplini
asta, mai trebuie să vrea și Pițurcă.


„E un semn bun că la petrecere n-am fost înjurat.
Oricum, din noul sezon nu vor mai fi interziși pe stadion. Să vină
toți steliștii alături de noi!”,
Gigi Becali, finanțator
Steaua


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele