Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Show cu olteni!** Craiova – Gloria Bistrița 5-1!

Show cu olteni!** Craiova – Gloria Bistrița 5-1!

Cu numai două puncte obținute în primele 4 etape, echipa lui Jean Pădureanu are o misiune dificilă în această seară la meciul din deplasare de la Universitatea Craiova. „Sper să eliminăm greșelile care le-am comis în partidele precedente. Numai dacă vom avea rezultate bune, iar prima ocazie e la Craiova, vom avea liniște", a declarat Tăbîrcă. Acesta are probleme serioase de efectiv, în condițiile în care nu va conta pe Mădălin Ciucă, Sorin Iodi, Radu Mărginean și Dănuț Sabou, toți accidentați.
Show cu olteni!** Craiova - Gloria Bistrița 5-1!

Numai 2000 de fani ai Universității au trecut peste dezamăgirea eșecului de la Brașov și au ținut să-și încurajeze favoriții la partida cu Gloria Bistrița. Cei care au ales să rămână acasă au avut însă ce regreta.

Așa cum și-a obișnuit suporterii în acest sezon, Craiova s-a transformat din nou în decurs de o săptămână, arătând cu totul altfel decât la Brașov. După un debut ezitant, oltenii s-au trezit din letargie și au început să se apropie tot mai mult de poarta lui Albuț. Revenit în primul 11, Florin Costea l-a încercat în două rânduri pe goal-keeper-ul Gloriei, însă a fost nevoie de o execuție spectaculoasă a lui Baird (’32) pentru ca Universitatea să deschidă scorul. Riposta oaspeților, cu Hora în postură de „agresor” și Lung în cea de înger păzitor, a fost „stinsă” repede de Badea (41), care și-a pus capul la contribuție pentru primul său gol în tricoul alb-albastru.
 
Mitanul secund a debutat furibund, cu două erori grave ale tușierilor și încă un gol. Reușita bistrițeanului Odoroabă (’47) a fost anulată eronat pentru ofsaid, Costea (’52) și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, iar trei minute mai târziu, același Costea a fost oprit greșit de celălalt tușier, tot pentru un ofsaid inexistent. Oltenii au continuat forcingul, Baird (’64) a reușit dubla, iar finalul a fost unul de poveste. Hora (’80) a marcat golul de onoare al oaspeților, însă aproape imediat nou intratul Wobay a refăcut diferența de patru goluri, închizând tabela.

 

 

 

Â