Servantul Spacadio

După un prim campionat la Rapid în care a marcat 16 goluri, fiind pe locul doi în topul golgheterilor, cu o reușită mai puțin decât Gigel Bucur și Florin Costea, Juliano Spadacio a uitat definitiv ce înseamnă golul. S-a reprofilat pe pase decisive! Începând cu stagiunea 2009, mijlocașul brazilian n-a mai reușit să marcheze decât de trei ori, iar în acest campionat deloc. Asta nu înseamnă că Spadacio s-a stins, ci doar că a devenit omul din spatele cortinei, responsabil cu asistul. Doar în primele opt etape de campionat, plus jocul din Cupa României, acesta a oferit nu mai puțin de șapte pase de gol, un adevărat record pentru orice mijlocaș din Liga I. Mai exact, „Mașinuță" le-a pasat lui Herea și Cesinha pentru golurile din victoria cu FC Vaslui, din nou lui Herea pentru cele trei puncte din partida cu Bistrița, lui Cassio pentru a sparge gheața în derby-ul cu CFR, și nu mai puțin de trei pase de gol în galopul cu Petrolul Ploiești. Beneficiari au fost de această dată Marcos Antonio, la ambele goluri ale sale, și Ștefan Grigorie. În aceste condiții, Spadacio rămâne unul dintre cei mai importanți jucători ai Rapidului, chiar dacă acum nu se mai lipește la gol, ci doar pasează decisiv și își scoate în evidență colegii de echipă.
Servantul Spacadio

După un prim campionat la Rapid în care a marcat 16 goluri,
fiind pe locul doi în topul golgheterilor, cu o reușită mai puțin
decât Gigel Bucur și Florin Costea, Juliano Spadacio a uitat
definitiv ce înseamnă golul. S-a reprofilat pe pase decisive!

Începând cu stagiunea 2009, mijlocașul brazilian n-a mai reușit să
marcheze decât de trei ori, iar în acest campionat deloc. Asta nu
înseamnă că Spadacio s-a stins, ci doar că a devenit omul din
spatele cortinei, responsabil cu asistul. Doar în primele opt etape
de campionat, plus jocul din Cupa României, acesta a oferit nu mai
puțin de șapte pase de gol, un adevărat record pentru orice
mijlocaș din Liga I. Mai exact, „Mașinuță” le-a pasat lui Herea și
Cesinha pentru golurile din victoria cu FC Vaslui, din nou lui
Herea pentru cele trei puncte din partida cu Bistrița, lui Cassio
pentru a sparge gheața în derby-ul cu CFR, și nu mai puțin de trei
pase de gol în galopul cu Petrolul Ploiești. Beneficiari au fost de
această dată Marcos Antonio, la ambele goluri ale sale, și Ștefan
Grigorie.

În aceste condiții, Spadacio rămâne unul dintre cei mai importanți
jucători ai Rapidului, chiar dacă acum nu se mai lipește la gol, ci
doar pasează decisiv și își scoate în evidență colegii de
echipă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro