Sepsi:** „Trebuie să ne refacem fizic și mental pentru meciul cu CFR!”

Sepsi:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul Laszlo Sepsi a declarat că speră ca FC Timișoara să
treacă peste perioada nefastă din ultimele etape și să obțină
maximum de puncte în ultimele șapte runde ale Ligii I, începând de
la jocul cu CFR Cluj, de luni, din etapa a XXVIII-a.

„Suntem afectați de rezultat negativ cu Ceahlăul (n.r. –
scor 1-1) și e greu pentru că am avut un șir de rezultate nefaste.
Totuși, asta este, nu avem ce face, trebuie să uităm repede, să ne
ridicăm moralul și să continuăm această luptă. Au mai rămas șapte
jocuri și sperăm să scoatem maximum, începând de la meciul cu CFR
Cluj. Trebuie să facem totul, în această săptămână, ca să ne
refacem fizic și mental pentru acel meci și să-l abordăm cu
încredere. Cred că acest meci este mai important pentru noi, decât
pentru CFR Cluj. Noi nu avem altă variantă decât să câștigăm, nu
știu dacă lor o să le fie de ajuns un punct și o să vină aici ca să
învingă. După aceea mai avem meciuri importante și cred că și CFR
Cluj, Steaua și toate echipele care speră la titlul pot face pași
greșiți, iar noi nu mai avem voie să pierdem nimic”
, a
precizat Sepsi.

Fundașul echipei bănățene nu crede că absența mijlocașului
Nicolae Dică în meciul de luni va reprezenta un avantaj pentru FC
Timișoara: „Nu știu dacă e un avantaj că lipsește Dică,
deoarece CFR Cluj are un lot bun și există jucători care îl pot
înlocui. Nu cred că CFR Cluj poate să acuze o stare de oboseală
după meciul din Cupa României (n.r. – din semifinalele de miercuri,
cu Dinamo), deoarece sunt trei sau patru zile în care se pot reface
și nu cred că reprezintă o problemă pentru ei acest
lucru”.

Laszlo Sepsi a adăugat că principala preocupare a jucătorilor
formației FC Timișoara este partida cu CFR Cluj, iar după aceea se
vor gândi la derbiul cu Steaua, din runda a XXIX-a a Ligii I.
„Trebuie să sperăm și să abordăm cu încredere în primul
rând meciul de luni, cu CFR Cluj. Apoi ne gândim la jocul cu
Steaua. Trebuie să avem puterea să strângem rândurile și să ne
refacem pentru că ne-a afectat această perioadă. Trebuie să ștergem
cu buretele această perioadă. A fost o perioadă în care trebuia să
luăm șase puncte, dar am obținut doar două. Îi înțelege și pe
suporteri pentru că nu am avut evoluții bune, dar cred că în aceste
momente trebuie să fie alături de noi și sper să vină în număr cât
mai mare pentru a ne ajuta să câștigăm meciul cu CFR
Cluj
„, a adăugat Sepsi.

Partida FC Timișoara – CFR Cluj, din etapa a XXVIII-a a Ligii I,
este programată luni, de la ora 20.30.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup