„Șepcile roșii” se bucură că vor juca în „optimile” Cupei cu Dinamo. Sabău: „Un adversar care mulțumește pe toată lumea”. „Moțul” crede că nu indisciplina e marea problemă la echipa din „Ștefan cel Mare”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Managerul general al Universitatea Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, e fericit că-și va întâlni în optimile Cupei României echipa la care a jucat și spune că, la Dinamo, trebuie luată în calcul și lipsa de valoare a unor jucători, nu doar indisciplina.
  • Universitatea Cluj și Dinamo au picat ca adversare în optimile Cupei României în urma tragerii la sorți efectuate la FRF.
  • Antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub, spune că nivelul de competiție va ajuta mult Dinamo, chiar dacă și el se va baza pe mulți jucători cu experiență. Falub admite că e mai greu în Liga a 3-a decât credea: „Nu mă așteptam la atâta adversitate”.


„U” Cluj – Dinamo este meciul cu cea mai mare rezonanță din optimile Cupei României. Ardelenii sunt în Liga a 3-a, dar au în componență jucători cu sute de meciuri în Liga 1, cupele europene sau chiar la echipa națională. Goga, Florescu, Giurgiu, Abrudan, Andrei Cordoș, Albuț sau Lemnaru sunt vedetele clujenilor. Managerul Ioan Ovidiu Sabău este încântat de tragerea la sorți.

„E un meci foarte important pentru noi. Mi-am dorit un astfel de adversar, puternic, care mulțumește pe toată lumea, suporterii, chiar și sponsorii. Mă bucur mult că jucăm cu Dinamo. Este echipa la care m-am afirmat la nivel internațional, o echipă la care țin foarte mult. Rămâne un adversar valoros, care are calitate. Jucătorii noștri așteaptă un astfel de joc, cu un adversar adevărat. S-au plictisit de meciurile din divizia C. Mulți dintre ei nu au jucat de mult timp un astfel de joc. Așteaptă un meci cu presiune, cu pregătiri, cu public și o atmosferă frumoasă, a declarat, pentru ProSport, Sabău după aflarea adversarului.

„Cred în șansa noastră. Pentru toți va fi un câștig”

Fostul internațional speră ca meciul să umple, măcar pe jumătate, stadionul Cluj Arena și crede în șansa echipe sale. „Suporterii noștri n-au văzut un meci așa de important de mult timp. Pentru noi va fi numai un câștig. Contez pe minim 10.000 de suporteri, să vină să ne susțină. Contează pentru noi, fiindcă ne autofinanțăm. Până acum au spus că au fost adversari modești, acum nu au nicio scuză. Cred în șansa noastră. Va fi un meci echilibrat Avem jucători care au jucat în Liga I, în cupele europene și au nevoie de astfel de jocuri. Le lipsesc astfel de jocuri și se vor motiva. Și pentru cei tineri va fi un câștig. Experiența ne dă dreptul să credem. Va fi și atmosfera bună, pentru că fanii noștri sunt apropiați de ai lor”, a declarat Sabău.

Florescu: „Ne-am dorit o echipă de top”

Și fostul internațional George Florescu se bucură că va juca cu Dinamo. „Ne-am dorit să întâlnim o echipă de top din Liga 1. Pentru că în jurul meciurilor cu echipe puternice se creează o emulație și fotbalul e mult mai frumos atunci când vin suporteri la stadion. Avem o șansă mică, dar o să o jucăm. În toate campionatele din Europa sunt surprize în cupe și sperăm să fim și noi o surpriză”, a spus mijlocașul central.

„Poate este și lipsă de calitate a unor jucători, pentru nivelul obiectivelor lui Dinamo”

Fost jucător la Dinamo, la finalul anilor ’80, cu Mircea Lucescu la timonă, Sabău nu crede că indisciplina este singura problemă de la echipă și că în perioada când el juca acolo nu se întâmplau escapade de genul acesta, pentru că jucătorii aveau alte obiective.

„Sunt nemulțumiri, se discută foarte mult de acel eveniment. Până la urmă, nu cred că a condiționat acel eveniment evoluția lor, foarte mult. Sunt și alte lucruri care trebuie luate în calcul. Poate și lipsa de calitate a unor jucători, pentru nivelul obiectivelor lui Dinamo. Mai erau probabil lunea sau după meci anumiți jucători și în perioada când eu jucam acolo. Era însă disciplină. Cu domnul Lucescu nu ne puteam permite, plus că toți doream foarte mult să ne afirmăm. Să avem rezultate în cupele europene, să luăm campionatul, să jucăm la echipa națională. Era o atmosferă de lucru. Nu erau atâtea tentații, dar erau și atunci”, a povestit Sabău.

Fostul mijlocaț înțelege decizia conducerii lui Dinamo de a nu renunța la jucătorii „petrecăreți”. „Astea sunt decizii pe care le iei și în funcție de interesul pe care îl ai față de jucători. Încerci să ajungi la un compromis să-ți urmezi interesul și apoi să scapi de anumiți jucători. Ei trebuie să se gândească că reprezinți pe cineva. Să ajungi în presă cu așa ceva nu dă bine, pentru suporteri”, consideră Sabău.

Conducătorul Universității crede că depinde de jucătorii care au „călcat pe bec” dacă vor mai rămâne sau nu la Dinamo. „Deciziile se iau și în funcție de buget, dar după ce se termină campionatul probabil, pentru că acum nu poți transfera alți jucători. E important și care va fi reacția lor după situația asta. Din declarații toți regretă, le pare rău. Cert e că trebuie să fie o lecție. Dacă ești inteligent și te-a iertat să respecți și să-ți schimbi atitudinea. Atunci vor accepta și vor trece peste doar cu niște amenzi”, spune „Moțul”.

Adrian Falub abia așteaptă partida cu Dinamo din Cupă: „Mi-e dor și mie și jucătorilor de un meci de Liga 1”

Adrian Falub nu este chiar încântat de adversar din optimile Cupei. „Nu neapărat mă bucură tragerea la sorți. Aș fi vrut un adversar mai accesibil, pentru că erau echipe de Liga a II-a sau a III-a. De ce să nu cădem cu una cu care să avem șanse mai mari? Ne bucurăm însă  de meciul ăsta”, spune Falub, care a făcut o primă analiză a jocului. „Dinamo are niște probleme și la nivel de joc și la nivel de organizare, dar noi suntem la Liga a 3-a. Lumea ne privește ca pe o echipă de Liga I, dar realitatea e alta. Nivelul lor este mult superior. Este adevărat că avem tradiție, am jucat în Liga 1, dar cu siguranță e favorită Dinamo. E alt nivel de competiție. Dinamo poate să-și revină fără niciun fel de probleme. Rămâne o echipă bună”, a spus Falub.

„Campionatul este important pentru noi”

Tehnicianul spune că jocul din Cupă trebuie văzut ca o bucurie, dar că obiectivul principal rămâne campionatul. „Sper să fie un meci frumos. Mă gândesc că și suporterilor noștri le e dor de un meci cu o echipă bună. Să se bucure de meci să vadă lumea că U Cluj e o echipă iubită. Este un lucru extraordinar pentru club. Am ajuns aici, ne bucurăm de meciul ăsta, dar important este campionatul. Ar fi un lucru extraordinar să trecem de Dinamo, dar noi am făcut deja lucruri importante că am ajuns aici. Mi-e dor și mie la un meci de Liga 1. Sigur și jucătorilor care au mai jucat în Liga 1, iar cei care nu au jucat vor vedea și ei cum e”, a spus Falub.

„Am fost surpris ne nivelul din Liga a 3-a la început. Nu mă așteptam la atâta adversitate”

Și pentru tehnician Liga a 3-a este o experiență inedită și spune că nu se aștepta la un nivel atât de ridicat și să întâlnească atâta opoziție din partea tuturor adversarilor.

„Am întâlnit un campionat destul de greu, eram pe locul 10 când am venit eu și nu mă așteptam să întâlnim atâta adversitate. Toată lumea se mobilizează cu noi exemplar, chiar și Sănătatea, s-a văzut la meciul direct, iar apoi n-a mai învins pe nimeni. Ceea ce e un lucru bun, pentru că crește nivelul. Promovarea pentru noi ar fi o normalitate, pentru Ighiu și Cugir însă ar fi cea mai mare performanță, iar motivațional stau mai bine decât noi. Și eu am fost surprins la început. Am întâlnit echipe foarte bune. Nivelul este mai bun decât ne așteptam. Am mai urmărit înainte meciuri de Liga a 3-a, dar mi-am făcut o părere greșită. Am avut foarte mari emoții în unele partide”, a povestit Falub.

Meciul Universitatea Cluj – Dinamo, contând pentru optimile Cupei României, va avea loc în perioada 28-30 noiembrie, programul exact urmând a fi stabilit și comunicat ulterior de FRF.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen