Semedo,** foarte aproape de CFR!

Redactor:
Andra Lupou
Redactor:
George Stan
Semedo,** foarte aproape de CFR!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iuliu Mureșan va profita de nunta lui Dani și se va întâlni cu Semedo în Portugalia, unde va negocia salariul acestuia pentru a se întoarce în Gruia.

Aventura lui Antonio Semedo la Steaua este pe cale să se încheie după numai un sezon petrecut în Ghencea, portughezul nefiind deloc pe placul lui Gigi Becali, care i-a fixat deja prețul de transfer.
Semedo nu s-a prezentat la reunirea lotului roș-albaștrilor primind o „hârtie” de la șefii Stelei că se poate transfera la orice altă formație în schimbul sumei de 300.000 de euro. Lusitanul e de câteva zile în Portugalia, acolo unde a avut mai multe discuții cu echipe din țara sa natală.

Pe fir însă a intrat zilele trecute și CFR Cluj, formația la care Semedo a avut evoluții remarcabile în sezoanele 2006-2007 și 2007-2008. Chiar președintele Iuliu Mureșan a declarat zilele trecute că este interesat de o nouă colaborare cu Semedo, lucru pe care îl recunoaște și impresarul jucătorului. „Sunt șanse mari ca CFR să-l ia pe Semedo. Vorbim mai multe săptămâna viitoare, acum sunt în vacanță”, a spus impresarul Marcel Popescu la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....

Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”

Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”

Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?

Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii

ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?

Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!

Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE

Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic

Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac

Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?

Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024

Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen