Selymeș:** „Oțelul merită să fie pe primul loc”

Antrenorul echipei Astra Ploiești, Tibor Selymes, a declarat, sâmbătă, că Oțelul merită să fie pe primul loc, după turul campionatului, dar că nu i-ar fi părut rău dacă l-ar fi încurcat pe prietenul său Dorinel Munteanu în meciul din etapa a XVII-a a Ligii I. "Oțelul merită să fie pe primul loc
Selymeș:** "Oțelul merită să fie pe primul loc"

Antrenorul echipei Astra Ploiești, Tibor Selymes, a declarat,
sâmbătă, că Oțelul merită să fie pe primul loc, după turul
campionatului, dar că nu i-ar fi părut rău dacă l-ar fi încurcat pe
prietenul său Dorinel Munteanu în meciul din etapa a XVII-a a Ligii
I.

„Oțelul merită să fie pe primul loc, pentru că este o
echipă bine pregătită fizic, iar jucătorii sunt așezați bine în
teren. Sperăm ca și noi să ne facem o astfel de echipă, cu care în
scurt timp să ajungem să ne batem pentru primele locuri. Chiar dacă
sunt prieten cu Dorinel, nu-mi părea rău dacă îl încurcam astăzi,
pentru că și noi avem mare nevoie de puncte, iar la felul cum s-a
desfășurat jocul puteam spera la un punct”
, a spus
Selymes.

Echipa Oțelul Galați a devenit campioana de toamnă a acestui sezon,
după victoria obținută, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1
(1-0), în fața formației Astra Ploiești, în etapa a XVII-a, ultima
a turului Ligii I.

Golurile echipei Oțelul au fost reușite de Antal ‘5 (penalti) și
Pena ’58, în timp ce pentru Astra a punctat Tigoianu ’63.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]