Șefii încă mai cred în salvarea lui Gabi Matei:** „Am 124% încredere în el! / Va fi fotbalist mare”

Șefii încă mai cred în salvarea lui Gabi Matei:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Matei este în continuare sprijinit de managerul Stelei, care susține că are încredere deplină în jucător, deși atitudinea acestuia lasă de dorit. „Eu am 124% încredere în Gabi Matei”, a declarat unul dintre managerii Stelei la DigiSport.

ProSport a scris în ediția de astăzi că Gabi Matei a fost dat afară de Reghecampf de la antrenamente, deoarece fundașul a arătat indolență la antrenamente. Cu toate acestea, oficialul stelist crede în continuare că Matei poate ajunge mare.

Jucătorul venit de la Pandurii are parte și de susținerea lui Gigi Becali. În opinia patronului, tânărul fundaș avea nevoie de o asemenea pedeapsă, pentru a se ambiționa. Becali crede că Matei va ajunge mare fotbalist.

„Din punctul meu de vedere, Gabi Matei trebuie să plătească. Să stea să se uite la televizor, să-l doară inima. Nu am spus nimic până acum. El s-a uitat urât și a întors spatele când a aflat că nu va fi titular. Eu nu permit așa ceva. Și nici Reghecampf. Greșeala lui nu constă în pregătirea sportivă, ci în gestul pe care l-a făcut. Dacă nu taxezi așa ceva nu mai putem construi ce vrem la Steaua. Va fi fotbalist mare, doar că acum îi trebuie câteva palme”, a declarat Gigi Becali.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele