Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Șefii din Liga I i-au pus eticheta de antrenor aservit Stelei, Gigi Becali îi confirmă „petele”!** Motivul pentru care Porumboiu se abține să-l readucă pe Dorinel

Șefii din Liga I i-au pus eticheta de antrenor aservit Stelei, Gigi Becali îi confirmă „petele”!** Motivul pentru care Porumboiu se abține să-l readucă pe Dorinel

Adrian Porumboiu este extrem de iritat de rezultatele sub așteptări ale echipei sale și este la un pas de a doua schimbare de antrenor în decurs de două luni. Surpriză: unul dintre oamenii de pe lista patronului vasluian vizați pentru posibila înlocuire a lui Marius Șumudică este nimeni altul decât Dorinel Munteanu, tehnicianul fostei campioane Oțelul Galați.
Șefii din Liga I i-au pus eticheta de antrenor aservit Stelei, Gigi Becali îi confirmă "petele"!** Motivul pentru care Porumboiu se abține să-l readucă pe Dorinel

Adrian Porumboiu este extrem de iritat de rezultatele sub așteptări ale echipei sale și este la un pas de a doua schimbare de antrenor în decurs de două luni. Surpriză: unul dintre oamenii de pe lista patronului vasluian vizați pentru posibila înlocuire a lui Marius Șumudică este nimeni altul decât Dorinel Munteanu, tehnicianul fostei campioane Oțelul Galați.

„Neamțul” a mai pregătit-o pe FC Vaslui în sezonul 2007-2008, dar a plecat de la gruparea galben verde cu scandal, după ce Adrian Porumboiu l-a acuzat că nu s-a deranjat prea mult cu pregătirea unui meci contra Stelei:

„La partida cu Steaua, FC Vaslui n-a avut antrenor! La meciul cu Timișoara, deși era 3-0 pentru noi, se agita continuu pe bancă! În alte partide, la 0-0 și la 0-1 era calm. De ce, Dorinele? A schimbat singurul jucător care punea probleme Stelei în atac”.

Cu altă ocazie, Porumboiu l-a acuzat de o altă tentativă de blat pe Dorinel Munteanu: „Dorinel mi-a cerut 50.000 de euro ca să cumpere un meci, cu UTA, de acum trei sau patru ani. Voia să plătească cinci jucători ca să se dea la o parte. I-am spus că nu se poate, iar la câteva etape după, a plecat de la echipă. Am fost și pe la comisii ca să explic acest lucru, dar nu am fost luat în seamă”.

Varianta șefului vasluian a fost susținută și de Gigi Becali, un alt patron care a lucrat cu Dorinel Munteanu:

„Eu n-o sa zic niciodată despre ce s-a întâmplat. Un singur lucru vă spun, Porumboiu nu minte! Eu îl cred pe Porumboiu și dacă eu îl cred înseamnă că a fost ceva. Dacă s-a întâmplat ceva, s-a întâmplat acum 4-5 ani, când se mai făceau blaturi cu jucătorii, când mai puteai să îi cumperi”.

Înainte de acest episod, Dorinel Munteanu o pregătise pe FC Argeș în sezonul 2006-2007. De la Pitești a plecat însă în aceleași condiții ca de la Vaslui, patronul Cornel Penescu acuzându-l de asemenea că ar fi „trântit” un meci contra Stelei, disputat la Craiova: „Mi s-a părut că Dorinel nu și-a apărat corect șansele. Cred că a trântit partida. A pus jucători pe alte posturi, a ținut pe bancă titulari incontestabili. Pe scurt, a făcut echipa strâmb”.

Deranjat de declarațiile făcute de cei doi conducători, Dorinel Munteanu i-a acționat în judecată atât pe Porumboiu, cât și pe Cornel Penescu, pentru calomnie. Dacă prima lui chemare în judecată a fost respinsă, pe 15 mai 2012 plângerea lui a primit răspuns: Curtea de Apel a decis că Porumboiu și Penescu trebuie să îi plătească, în total, lui Munteanu 100.000 de RON daune morale.

Dorinel Munteanu nu a scăpat de eticheta de antrenor aservit Stelei nici la Galați, unde titlul cucerit în 2011 nu a fost suficient pentru a-l scuti de speculații la un meci disputat contra roș-albaștrilor în primăvara acestui an. Atunci, echipa din Ghencea s-a impus cu 2-1 la Galați, dar maniera în care dunărenii au cedat i-a făcut pe fani să se îndoiască de corectitudinea unora dintre jucători, dar și de antrenorul Dorinel Munteanu. Din 6 meciuri disputate de Oțelul contra Stelei cu Dorinel pe bancă, gălățenii au câștigat un singur joc și le-au pierdut pe celelalte 5.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]