Se visează campion

Redactor:
George Stan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Argentinianul se simte bine la Cluj și nu ține neapărat să se transfere la altă echipă.

Culio, un sezon perfect pentru tine?
A fost un an foarte bun pentru echipă și pentru mine persona. Am luat campionatul și am jucat în Liga Campionilor, deși nu prea am sperat la aceste lucruri la un moment dat.

Îți mai amintești seara de la Roma?

Cum să nu, impresarul meu s-a îmbogățit după acel meci. A pariat pe CFR și a câștigat o grămadă de bani. A fost dificil cu Roma pentru că este o echipă consacrată, care controlează foarte bine mingea și este greu să o furi de la ei, dar atunci a fost o seară magică pentru mine.

La un transfer la altă echipă nu te gândești?

Dacă o să vină o ofertă bună pentru club și familia mea, sigur că aș vrea să plec, dar nu țin neapărat să mă transfer. Eu tot ce vrreau este să pot să ofer familiei mele o situație materială bună, iar dacă acest lucru se întâmplă eu sunt mulțumit oriunde.

Dar colegii tăi?

Cred că toți jucătorii CFR-ului merită să se transfere, au valoare. Dar nu se poate acest lucru și probabil o să se plece doar doi sau trei. Dacă o să transfere cineva probabil că o vină și înlocuitor, dacă nu, este bine și așa, să rămânem cu actualul lot.

CFR a terminat turul doar pe locul cinci …
Acest campionat se joacă, sunt doar șase puncte de Dinamo și cred că nu este rău. Se poate recupera în retur această diferență, nu este o problemă.

Ce crezi, va fi Trombetta antrenor și în retur?
Pentru mine Trombetta este un mare antrenor, a demonstrat acest lucru atât în campionat, cât și în Liga Campionilor. Sunt multe zvonuri că pleacă, eu sper să rămână.

De sărbători ce o să faci?
Mă duc în Argentina să petrec sărbătorile cu familia mea, să mă bucur de timpul liber pe care o să îl am cu fetița mea și soția. Îmi este dor de fratele meu, de părinți, dar cel mai greu îmi este atunci când soția și fiica nu sunt lângă mine. Vreau să îmi încarc bateriile, să mă bucur de această vacanță din Argentina, iar apoi să mă întorc cu mintea limpede și să mă concentrez pe campionat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen