Iancu: „Poate las pe altcineva în locul meu la Timișoara”

Iancu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu a dat un comunicat oficial pe site-ul oficial al clubului prin care lasă să se înțeleagă faptul că ar putea să se retragă de la finanțarea echipei. Patronul Timișoarei spune că poate la club este nevoie de liniște și poate această liniște trebuie adusă de altcineva care să își dorească mai puțin decât își dorește el.

 

"Am luat act de toate declarațiile făcute cu privire la hotărârea mea de a schimba antrenorul principal al echipei FC Timișoara. Absolut toți și în special oamenii politici, fără nicio rezervă, m-au jignit, m-au amenințat și m-au contestat. Că au fost declarații demagogice, că și-au făcut meseria de politicieni care nu-și permiteau să rateze un asemenea moment, pentru mine este doar un semnal de alarmă.

De la "Vremelnic" si "O să am grijă să facă pușcărie!" până la a scrie pe gardurile stadionului "Mori, țigane!" sau "Te urâm!" este un pas firesc. Am atras atenția și mai spun încă o dată că nu admit să fiu jignit. Poate ar trebui să iert, dar nu mă poate obliga nimeni să uit. Am să procedez în consecință, așa cum o să consider eu că este normal și voi ține cont că în principal trebuie să mă gândesc dacă merită să mă implic atât de mult, dacă merită să îmi impun un asemenea palier de performanță și dacă lumea e pregatită să înțeleagă ce înseamnă asta, fără ca naivitatea ei să devină periculoasă. Am cerut întotdeauna ca decizia, juridic, faptic, să aparțină mai multor părți, invitând puterile locale alături de noi, acționari în FC Timișoara. Au refuzat și acum mă ceartă.

Responsabilitatea este prea mare, iar impactul emoțional este cu adevărat devastator atunci când e vorba de imagine în contextul activității politice. Sunt prea expus și trebuie să-mi recalculez riscul. Amenințări publice de genul celor evidente, cum a fost aceea a unui parlamentar nou ales, mă pun pe gânduri. Poate că este nevoie de liniște, poate că este nevoie de altcineva care să iși dorească mai puțin sau chiar nimic. Pentru că, este evident, deranjez, poate chiar pe toată lumea.", Marian Iancu, presedinte Consiliu de Administratie FC Timisoara.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×