Se rejoacă Poli – Farul ?

Comisia de Disciplină poate foarte bine să nu mai analizeze incidentul de la meciul Poli Iași - Farul, care s-a terminat înainte de a începe întrucât instalația de nocturnă nu a funcționat. Președintele Ligii a dat ieri verdictul în acest caz, lăsând de înțeles că meciul va fi reprogramat și jucat la o dată ce va fi stabilită ulterior. „Este penibil! Noul regulament a apărut ciuntit.
Se rejoacă Poli - Farul ?

Comisia de Disciplină poate foarte bine să nu mai analizeze incidentul de la meciul Poli Iași – Farul, care s-a terminat înainte de a începe întrucât instalația de nocturnă nu a funcționat.

Președintele Ligii a dat ieri verdictul în acest caz, lăsând de înțeles că meciul va fi reprogramat și jucat la o dată ce va fi stabilită ulterior. „Este penibil! Noul regulament a apărut ciuntit. Cei care au redactat Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice au uitat să adauge litera d la articolul 44, care prevede clar, pentru situația de la Iași, că observatorul partidei trebuia să aștepte 60 de minute înainte de a decide terminarea meciului”, a declarat Dumitru Dragomir. El i-a și sfătuit pe conducătorii moldovenilor ce au de făcut: „Cei de la Iași trebuie să depună o contestație în legătură cu articolul invocat de observator și să facă referire la prevederile articolului 83, aliniatul trei”.

Va fi 3-0 pentru noi

Patronul Farului susține că dobrogenii vor câștiga meciul la masa verde. „Arbitrul a procedat regulamentar. Nu ne bucurăm de necazul Iașiului, însă ceea ce s-a întâmplat nu este vina noastră. Sunt 99,99 la sută sigur că Farul va câștiga cu 3-0 la masa verde. Totuși, am informații că sâmbătă s-au înroșit câteva telefoane și te poți aștepta la orice”, a spus Gheorghe Bosânceanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]