Se face podul de flori „roș-albaștre”:** „Din Chișinău suntem, Steaua susținem!”

Se face podul de flori
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nimic mai frumos pentru o echipă românească decât să-și găsească
susținători și departe de țară. Fanii roș-albaștrilor din Basarabia
au însă un aer aparte.

Aceștia îmbină afinitatea față de România cu setea de
performanță sportivă la care acest stat nu are deocamdată acces.
Iar „dulcele grai moldovenesc” și simplitatea lor întregesc acest
aspect.

„La
început am fost o asociație obștească”

Steaua – Dacia Chișinău nu e un simplu amical, mai ales pentru
cei 70 de membri oficiali ai fan clubului, seamănă cu o finală de
Liga Campionilor. David Ion, președintele „Gruppo” din Chișinău,
ne-a povestit cum a luat ființă acest fan club: „Ne-am
format în mai 2007 dintr-o asociație obștească. Eram șase băieți
care am înregistrat grupul la Ministerul Justiției. Era foarte
periculos atunci, comuniștii erau la putere, însă nu ne-a păsat.
Noi nu iubim Rusia și echipele de acolo, ci pe Steaua”
,
ne-a povestit David. „Acum suntem 70 de membri oficiali
care plătim chiar și dublu la un bar s-o vedem la două televizoare
mari pe Steaua și să cântăm până răgușim”
, se mândrește
David, care afirmă despre organigrama fan clubului: „Acum
avem 30 de membri tineri și 40 de membri căsătoriți și plecați în
străinătate”.

„Lângă
echipă, în orice clipă!”

La întrebarea „cum vor trăi moldovenii acest meci”, răspunsul
este simplu: „Va fi ceva minunat. Vom fi 3.000 de
suporteri. De câteva luni ne străduim pentru acest meci. Steliștii
se vor simți ca la dânșii acasă. Le vom cânta și cântecul scornit
special pentru ei: «Din Chișinău suntem / Steaua susținem / Lângă
echipă / În orice clipă». Steaua este pentru noi bucuria cea mai de
preț”.

„Nu putem veni la meciurile Stelei. Ne trebuie viză și multe
sute de dolari în buzunare, altfel nu trecem vama”

David Ion, președinte fan club Steaua

„Ne e greu să vedem că Steaua nu mai câștigă nimic, dar ne străduim
să strângem și mai mulți membri și să-i încurajăm pe băieți atât
cât putem, de la distanță”

David Ion, președinte fan club Steaua din Chișinău

„Doar
Torje mă interesează”

După ce ProSport a dezvăluit în ediția tipărită de ieri despre
interesul roș-albaștrilor pentru Gabi Torje, aseară Gigi Becali a
confirmat: „La ora asta, singurul care mă interesează din
Liga I este Torje. O să vedem ce-o să fie”.

Șoc în
Moldova. Nu vine Bănel!

Ieri, în jurul orei 18:40, delegația roș-albastră a părăsit
Bucureștiul cu destinația Chișinău. Din lotul stelist a lipsit
Bănel Nicoliță, care pe ultima sută de metri a suferit o entorsă la
gleznă, iar fanii Stelei din Republica Moldova nu-l vor putea vedea
la lucru. Altfel, managerul sportiv Narcis Răducan a comentat pe
marginea meciului de azi: „Am vorbit cu cei de la Chișinău,
ne vor aștepta mulți fani acolo! Bănel a avut unele probleme, dar
nu e ceva grav. Florin Costea la Steaua? Poate să vină la Steaua…
Să-l vadă pe Mihai cum joacă pentru noi! Nu e pe lista
noastră”
, a glumit oficialul roș-albaștrilor.

Ziariștii
moldoveni primesc sarcini de la club

Pentru că un meci cu Steaua nu se joacă în fiecare zi,
condițiile pentru acreditarea reprezentanților mass-media au fost
multiplicate. Astfel, pentru a avea acces în arenă, instituțiile
media vor primi din partea clubului „fișa postului” cu numărul de
știri pe care trebuie să-l furnizeze despre acest meci:
„Toate reprezentanțele media acreditate trebuie să ofere
timp sau spațiu promoțional dedicat acestui eveniment în
instituțiile media pe care le reprezintă. Cu fiecare tip de
mass-media condițiile privind publicitatea promoțională vor fi
discutate în parte”
, este anunțul scris pe site-ul oficial
al clubului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele