Schumacher, noul antrenor al Petrolului. Stoichiță: „Banii sunt ochiul dracului. Banii mișcă lumea”

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:
Schumacher, noul antrenor al Petrolului. Stoichiță:

Constantin Schumacher a devenit azi noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești, înlocuindu-l pe experimentatul Mihai Stoichiță. Fostul mijlocaș a pregătit-o pe SCM Pitești, grupare din Liga a 3-a, care ar putea fi antrenată de Nicolae Dică, potrivit DolceSport.

Informația a fost confirmată de Mihai Stoichiță. „Mă consider încă parte din Petrolul. Am avut o discuție cu patronul Dan Capră. Problema este fondul, cât nu există garanții… se alege praful. E vorba de bani, e o problemă arhicunoscută în România. Banii sunt ochiul dracului. Și mișcă lumea”, a spus Stoichiță la Digisport. „Zubir, Moussa, Ropotan au renăscut de când am venit eu. Nu trebuie vânduți aceștia. Trebuie aduși și alți jucători pentru ca echipa să mai reziste”, a mai precizat „Lippi”.

Stoichiță a obținut o victorie, un egal și a suferit șase eșecuri de când a preluat gruparea de pe Ilie Oană. Petrolul ocupă ultimul loc, 14, în Liga 1, cu 8 puncte.

 

Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini INTERZISE! Carmen Brumă şi-a băgat mâna în slip şi 🙊...
Imagini INTERZISE! Carmen Brumă şi-a băgat mâna în slip şi 🙊...
Neo-naziştii ruşi care participă la „denazificarea” Ucrainei
Neo-naziştii ruşi care participă la „denazificarea” Ucrainei
Adrian Sârbu: Digi a dobândit, cu sprijinul statului, monopolul absolut al pieţelor audiovizualului
Adrian Sârbu: Digi a dobândit, cu sprijinul statului, monopolul absolut al pieţelor audiovizualului
Imagini ŞOCANTE cu Putin, tremură necontrolat. VIDEO viral
Imagini ŞOCANTE cu Putin, tremură necontrolat. VIDEO viral
Un SEMNAL misterios dintr-un sistem stelar, DOVADA că nu suntem SINGURI în Univers?
Un SEMNAL misterios dintr-un sistem stelar, DOVADA că nu suntem SINGURI în Univers?
ANUNȚUL a fost făcut în urmă cu puțin timp!   Vladimir Putin s-a VINDECAT de cancer!
ANUNȚUL a fost făcut în urmă cu puțin timp! Vladimir Putin s-a VINDECAT de cancer!
Vladimir Putin a dat ordinul! Toată Rusia trebuie să știe. Decizie finală
Vladimir Putin a dat ordinul! Toată Rusia trebuie să știe. Decizie finală
El are 24 de ani, ea 77! Declarații uluitoare: 'Sexul e... '
El are 24 de ani, ea 77! Declarații uluitoare: 'Sexul e... '
Lista alimentelor care pot fi contaminate cu bacterii periculoase. Cum să te asiguri că sunt bune de consum
Lista alimentelor care pot fi contaminate cu bacterii periculoase. Cum să te asiguri că sunt bune de consum
Momente incredibile la tv: Și-a pierdut virginitatea în fața telespectatorilor
Momente incredibile la tv: Și-a pierdut virginitatea în fața telespectatorilor
Ţara care anunţă tot mai multe cazuri de variola maimuţei. Contacţii cu risc ridicat sunt sfătuiţi să se izoleze trei săptămâni
Ţara care anunţă tot mai multe cazuri de variola maimuţei. Contacţii cu risc ridicat sunt sfătuiţi să se izoleze trei…
BANCUL ZILEI – Afaceristul își anunță soția de idila cu secretara: Tu nu-mi mai poți satisface anumite nevoi
BANCUL ZILEI – Afaceristul își anunță soția de idila cu secretara: Tu nu-mi mai poți satisface anumite nevoi
Pe linia frontului din Donbass, alături de lunetiştii ucraineni: cum se duc luptele în oraşele ce se pun în calea avansului rusesc în est
Pe linia frontului din Donbass, alături de lunetiştii ucraineni: cum se duc luptele în oraşele ce se pun în calea…
Moment uluitor la „Războiul Depozitelor”. Ce au găsit într-o boxă luată cu 500 dolari
Moment uluitor la „Războiul Depozitelor”. Ce au găsit într-o boxă luată cu 500 dolari
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Clienții români au început că reclame aceste probleme la Dacia electrică
Clienții români au început că reclame aceste probleme la Dacia electrică
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!