Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Schimbare în conducerea CSMS Iași. Președintele Comitetului Director a renunțat la funcție

Schimbare în conducerea CSMS Iași. Președintele Comitetului Director a renunțat la funcție

Schimbare în conducerea CSMS Iași. Președintele Comitetului Director a renunțat la funcție

Președintele Comitetului Director al CSMS Iași, Leonida Antohi, a anunțat că renunță la funcție cel puțin până în vară. Oficialul din Copou, care deține și funcția de președinte al Clubului Sportiv Universitar Politehnica Iași, și-a motivat decizia prin faptul că programul aglomerat pe care îl are la clubul universitar nu-i mai permite să se ocupe și de problemele fotbalului.

„M-am întâlnit cu membrii Comitetului Director și, conform statutului, în calitate de președinte l-am mandatat pe vicepreședintele Ioan Apostol să preia prerogativele mele. Am decis să mă retrag din funcție cel puțin până în vară. Este o perioadă foarte aglomerată la CSU Politehnica, acolo unde sunt foarte multe probleme. Sunt mulți sportivi care pleacă la competiții internaționale, echipele sunt angrenate în competiții și este nevoie de mine la club. De aceea am luat această decizie de a mă retrage din Comitetul Director”, a declarat Leonida Antohi.

Ioan Apostol este directorul general al regiei Salubris SA.
 

Parteneri
Hagi, înainte de meciul cu Țara Galilor: Echipă foarte agresivă
Mediafax
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Bruiaj GPS masiv înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore. Litoralul românesc, printre cele mai afectate din Europa
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro