Sar scântei la FCSB după eșecul cu Dinamo: „Cum ajung aici, jucătorii parcă uită fotbalul! E și problema antrenorului!” Oficialii cer intervenția urgentă a patronului

Sar scântei la FCSB după eșecul cu Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atmosfera de la FCSB a sărit în aer după eșecul în fața lui Dinamo, 1-2. Patronul Gigi Becali a dat tonul criticilor, în stilul caracteristic, dar reacțiile oficialilor nu au încetat nici la două zile după încheierea partidei.

Unul dintre cei care și-au afișat frustrarea este Mihai Soica. Directorul tehnic a dezvăluit că nu a trăit în viața lui o astfel de rușine:

„Am în spate o carieră de peste 25 ani, cu mai multe realizări decât îndrăzneam să visez. Au fost și dezamăgiri. Nu gen Knattspyrnufélag, dar au fost. Doar că o rușine mai mare decât cea trăită duminică nu-mi amintesc”, a scris oficialul roș-albaștrilor pe pagina de Facebook. (CITEȘTE AICI întreaga reacție a lui Mihai Stoica)

Helmuth Duckadam spune că FCSB nu arată în momentul de față ca o echipă. Fostul mare portar din Ghencea nu își explică cum jucători valoroși își pierd forma când ajung sub comanda antrenorilor FCSB:

„Nu îmi explic cum jucătorii uită fotbalul când ajung la noi”

„Am fost dezamăgit de joc. În primul rând, nu văd atitudine, acea determinare a jucătorilor. L-am văzut pe Denis Man, a pierdut foarte multe mingi, același lucru și cu Moruțan. Am avut mare încredere în Olaru. Nu știu, cum vin jucătorii la FCSB, parcă uită fotbalul, nu știu ce să spun!”, a declarat Duckadam la Digi Sport.

Duckadam crede că este și vina antrenorilor. Și Gigi Becali a avut o poziție în privința lui Bogdan Vintilă: „Nu am văzut așa ceva în Europa”, a spus patronul echipei imediat după meciul pierdut cu Dinamo.

„Eu am mai spus, avem jucători care sunt talentați, care pot să producă fotbal de calitate, dar din păcate nu avem echipă. Cu siguranță, este problema antrenorului. Nu este sudată, parcă nu ar fi prieteni între ei.

Înainte aveam un lider în echipă, Bourceanu striga la ei. Acum, toată lumea e moale, toată lumea… nu știu, așa nu putem să ne batem la campionat, niciodată!

Sunt convins că și Dennis Man și Florinel Coman și Tănase pot să facă un campionat foarte bun, dar pentru asta trebuie să câștigi ceva, titlul sau Cupa României. Trebuie să ajungi la echipa națională”, a mai spus Duckadam.

Se apropie ora meciului cu Islanda, din semifinalele Ligii Națiunilor. Oficialul FCSB spune că nimeni din actuala echipă nu merită să fie convocat de Mirel Rădoi. „Doar Planici poate fi chemat, dar la sârbi

„După ce joacă, cred că doar Planici poate fi chemat la naționala Serbiei. Îmi pare rău de ei, dar eu nu cred că jucătorii noștri pot fi chemați de Mirel Rădoi.

Eu cred că Tănase ar trebui să spună ce spune în vestiar. Eu nu am văzut echipa, să se ajute unul pe celălalt. Asta s-a întâmplat și la CFR, și la Voluntari. Nu mai este echipă. Înainte eram o familie, acum nu mai este acest lucru.

În momentul în care joci doar pentru tine, nu avem nicio șansă. Eu cred că Messi nu ar putea să fie Messi dacă ar juca de unul singur”, spune Duckadam.

„Eroul de la Sevilla” cere intervenția patronului

„Eu sper ca Adrian Petre să fie ajutat și de colegi. E un jucător puternic. A venit și Miron, avem doi jucători în plus pentru fazele fixe. Cred că se poate face o echipă, nu e totul pierdut. Dar ne trebuie atitudine și spirit de sacrificiu. Până la epuizare! Eu cred că e momentul să intervină patronul echipei. Am și am avut emoții pentru că nu am crezut că vom aborda meciul foarte serios”, a încheiat Duckadam.

Gigi Becali a fost descumpănit de jocul echipei. Imediat după eșecul cu Dinamo, Becali i-a criticat extrem de dur pe Florin Tănase și Olimpiu Morutan.

Nici Florinel Coman sau Iulian Cristea nu au scăpat: „Unul este lupul moralist, altul este de pe altă planetă”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…