Săpunaru: „E o misiune aproape imposibilă ca Rapid să se salveze de la retrogradare, dar încercăm”

Fundașul Cristian Săpunaru a declarat, marți, pe Aeroportul Henri Coandă, că salvarea echipei Rapid de la retrogradare este o "misiune aproape imposibilă", dar a precizat că toți jucătorii vor încerca să atingă acest obiectiv la finalul sezonului.
Săpunaru: "E o misiune aproape imposibilă ca Rapid să se salveze de la retrogradare, dar încercăm"

Fundașul Cristian Săpunaru a declarat, marți, pe Aeroportul Henri Coandă, că salvarea echipei Rapid de la retrogradare este o „misiune aproape imposibilă”, dar a precizat că toți jucătorii vor încerca să atingă acest obiectiv la finalul sezonului.

„E o misiune aproape imposibilă să salvăm o echipă care e la șapte puncte distanță. Asta pentru că retrogradează șase echipe, dacă erau doar patru sau două era cu totul altă situație. O să fie foarte greu. Noi am venit însă să încercăm să salvăm Rapidul împreună cu suporterii, conducerea. Să vedem ce se va întâmpla. Avem nevoie de un retur perfect, cred că ar trebui să terminăm pe locul trei sau patru într-un clasament al returului. Nu e un pariu, e o încercare să salvăm acest club”, a spus Săpunaru, care a plecat în Turcia unde se va alătura lotului condus de Cristian Pustai.

Fotbalistul a adăugat că nu îl interesează rezultatul primului meci oficial, cel cu Steaua din etapa a XVIII-a a Ligii I, precizând că returul din punctul său de vedere începe cu etapa a XIX-a. „Sincer, pe noi nu ne interesează așa de mult prima etapă a returului (n.r. – cu Steaua). Considerăm că returul începe cu etapa a doua. Prima etapă e un derbi, știm că e Steaua, ei sunt pe primul loc, noi pe ultimul. Știm că pleacă favoriți, dar noi o să îl tratăm ca pe un derbi și o să ne luptăm până în ultimul minut. Dar, repet, pentru noi returul începe cu etapa a doua, cu FC Viitorul”, a menționat fundașul.

Săpunaru este convins că în retur suporterii vor veni în număr mare pe Stadionul Giulești-Valentin Stănescu. „Giuleștiul o să se umple cum a fost altădată, sunt sigur de asta. A fost un gest frumos al suporterilor să ne aștepte la aeroport la întoarcerea din primul stagiu de pregătire. E dovada că acest club nu trăiește doar prin rezultate și jucători, ci prin suporteri. Nu foarte multe echipe sunt așteptate de fani la aeroport”, a precizat el.

Prin semnarea în alb a contractului Săpunaru a dorit să demonstreze că nu este interesat de partea financiară pentru a juca la echipa giuleșteană. „Am semnat în alb ca să se înțeleagă faptul că nu banii au fost un imediment de a semna contractul. Am primit multe critici din cauza asta și nu are rost. Lumea așa comentează în general. Când e vorba de bani se gândesc și spun «de ce nu vii, că ești rapidist și acum vrei bani». Așa sunt toți, asta e”, a mai spus fundașul.

Cristian Săpunaru susține că își dorește o revenire la echipa națională, dar pentru asta trebuie mai întâi să joace bine la noua sa echipă. „Bineînțeles că naționala este un subiect pentru mine. Dar trebuie să joc bine și abia apoi pot să zic că vreau la echipa națională. Deocadată sunt alții care joacă și care o fac bine și e normal să fie convocați. Nu am vorbit cu domnul Iordănescu pentru că nu aveam de ce. Când a fost instalat dânsul eu nu jucam, doar mă antrenam. Așa că nu aveam de ce să vorbesc cu dânsul”, a explicat Săpunaru.

Fundașul Cristian Săpunaru și atacantul Daniel Niculae au refuzat să plece, luni dimineață, cu lotul în stagiul de pregătire din Turcia din cauza unor neînțelegeri cu oficialii clubului Rapid. Ulterior, ei au semnat în alb contracte până în vară cu gruparea giuleșteană, iar marți după-amiază au plecat în Turcia pentru a se alătura lotului în cantonamentul din Antalya.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro