Săpunaru, despre ce-i lipsește fotbalului românesc: „Conducători buni, bani și performanțe!”

Săpunaru, despre ce-i lipsește fotbalului românesc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent în Antalya cu echipa națională a României, Cristian Săpunaru (31 de ani) a vorbit într-un interviu acordat site-ului oficial al FRF despre modul în care vede fotbalul, despre trecutul său, dar și despre EURO 2016.

Cu un sezon excelent la Pandurii, unde a fost folosit mijlocaș defensiv fiind unul dintre cei mai buni jucători din campionat pe acest post, Săpunaru simte că poate da cel mai bun randament ca fundaș dreapta, un post deficitar până acum la echipa națională. Fostul jucător al lui Porto spune însă că e dispus să joace oriunde va fi nevoie de el. Revenit la lotul național cu ocazia partidei amicale cu Italia, scor 2-2, Săpunaru speră acum să-l convingă pe Iordănescu că merită să fie și în lotul de 23 de jucători pentru EURO.

„Portar nu voi fi, orice s-ar întâmpla, în rest mă descurc eu! Pe posturile pe care le-ai spus (n.r. atacant, fundaș central, fundaș dreapta, mijlocaș defensiv) am încredere că pot să fac față. Acum, la nivel de randament, cred că postul de fundaș dreapta mă avantajează. Pe locul doi ar fi cel de fundaș central”, spune Săpunaru pentru frf.ro

10 partide a jucat Săpunaru în tricoul echipei naționale

„Villas-Boas, antrenorul care i-a marcat cel mai mult cariera”

Vorbind despre tehnicienii cu care a lucrat în cariera de fotbalist, Săpunaru l-a evidențiat pe portughezul Andre Villas-Boas, cu care a câștigat tot ce se putea la FC Porto, în sezonul 2010-2011. Pe plan intern, fundașul spune că s-a înțeles cel mai bine cu Cristiano Bergodi.

„Dacă e să vorbim de rolul lor, de influența pe care au exercitat-o asupra mea, toți au contat mult. La nivelul jocului meu, dincolo de relația personală, cred că cel mai important a fost Villas-Boas. Cu el am câștigat în același sezon titlul în Portugalia, Cupa, Supercupa și Europa League! De fapt, cred că și evoluția lui ulterioară ca tehnician spune multe.

Au fost oameni de la care am învățat continuu, de la fiecare în parte. Profesional, nu știu dacă pot face evidențieri. Dar am fost foarte atașat de Cristiano Bergodi”, mai spune „Săpun”.

12 trofee a cucerit Săpunaru de-a lungul carierei, cel mai strălucitor fiind cel decernat pentru câștigarea Europa League (Porto – 2011)
 
Săpunaru a identificat și capitolele la care fotbalul românesc e deficitar în acest moment: „Bine, dacă ne încadrăm în trei lucruri, o să spun așa: conducători buni, bani pe care să îi folosească acești conducători și performanțele care să se obțină din primele două lucruri! Unul fără celălalt nu se poate. Așa văd eu rețeta succesului în fotbal”

„Tinerii chemați de Iordănescu pot ajuta naționala”
Săpunaru consideră că jucătorii tineri convocați de Anghel Iordănescu pentru cantonamentul din Turcia pot avea un cuvânt de spus la națională chiar de acum.

Vorbind despre prezența la EURO 2016, fundașul spune că punctul forte al tricolorilor va fi reprezentat de forța grupului, așa cum s-a întâmplat și în preliminarii.

Eu cred că cei mai mulți pot ajuta echipa națională chiar și acum. Sunt sincer când spun că îi știu din campionat, i-am văzut și acum, la primele antrenamente cu staff-ul național, și fiecare dintre ei merită să se afle aici.

(n.r. punctele forte ale naționalei sunt) Forța grupului, pe care au remarcat-o mulți. Și liniștea din jurul echipei. Adică atmosfera de la lot plus liniștea asigurată dincolo de zona tehnică, dinspre toți factorii”, a mai spus Săpunaru.


13 partide a jucat Săpunaru pentru Pandurii, în prima parte a sezonului, marcând 5 goluri
 
„Sper să nu-l avem pe Seferovici în față la Euro!”

Vorbind despre adversarii de la turneul final din Franța, Săpunaru a atras atenția asupra atacantului elvețian Haris Seferovic, care în prezent joacă la Eintracht Frankfurt.

„Acolo unde nu sunt echipe cu nume mari este foarte echilibrat, iar acolo unde sunt echipele mari e clar o grupă grea! Fotbalul se schimbă continuu.

Eu sper să nu-l prindem ca adversar (n.r. Seferovic)! Vârf puternic și valoros, a fost considerat un jucător care va exploda. Poate că nu a avut o traiectorie atât de spectaculoasă, dar crede-mă că e periculos, de-aceea mi-l amintesc bine!”, spune Săpunaru.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen