Sânmărtean putea ajunge la CFR. Transferul a picat în ultima clipă

Sânmărtean putea ajunge la CFR. Transferul a picat în ultima clipă
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Cel mai important jucător adus de Steaua în această iarnă, Lucian Sânmărtean, va lipsi de la meciul cu CFR, de sâmbătă.
  • Doar apropiații jucătorului știu că acesta putea fi în cealaltă tabără, la meciul din Gruia. Mijlocașul a fost la un pas să ajungă la echipa clujeană, în 2009.

Iuliu Sânmărtean, tatăl jucătorului, își amintește perfect momentul. Acesta spune că un fost stelist a stat în calea transferului fiului său, în Gruia. CFR l-a preferat pe Trică în locul lui Sânmărtean. „A avut o discuție cu Iuliu Mureșan înainte de a se transfera la FC Vaslui, în 2009. S-au înțeles să facă vizitele medicale și, dacă nu vor fi probleme, să semneze. Era deja în drum spre Cluj, dar l-a sunat Iuliu Mureșan și i-a spus să nu mai meargă la analize pentru că nu se mai face transferul. Ghinionul lui atunci a fost că s-a întors Trică din Cipru și CFR-ul l-a preferat pe Trică”, a povestit Iuliu Sânmărtean.

Putea să ajungă la River Plate
Tatăl lui Sânmărtean susține că fiul său a ratat și transferuri la echipe mari din străinătate în perioada în care juca la Panathinaikos. Lucian putea ajunge chiar în America de Sud, la unul dintre cele mai titrate cluburi din Argentina. „Lucian a ratat transferuri la echipe mari, nu doar în România. Când era la Panathinaikos a jucat un turneu amical în Olanda. Atunci a evoluat foarte bine. S-au interesat de el Ajax, PSV și chiar River Plate. Jucase un amical cu argentinienii și lor le-a plăcut mult. Regretă că n-a ajuns la o echipă mai mare după ce a jucat la Panathinaikos. Atunci a fost momentul său cel mai bun”, spune tatăl mijlocașului.

„În sfârșit la Steaua…”
Vestea că Sânmărtean a bătut palma cu Steaua l-a luat prin surprindere pe tatăl jucătorului, care spune că e cel mai fericit acum, chiar dacă ținea cu Dinamo în tinerețe. Lucian a avut emoții mari înainte de primul meci. „Ne-am bucurat cu toții pentru el că a ajuns la Steaua. Era și momentul. Mergeam cu niște băieți care lucrau la apartamentul lui Dinu și ei mi-au spus prima dată că s-a efectuat transferul. Imediat m-a sunat și soția lui Lucian (n.r. Maria Rus – fostă atletă participantă cu ștafeta României de 4×400 m la JO 2004). Avea emoții că nu va fi primit bine de suporteri, dar a fost extraordinar de bine primit. Eu țin cu echipele unde joacă cei doi copii ai mei”, a încheiat Iuliu Sânmărtean.


Își dorea mult să joace cu Argentina. A și spus că ar fi fost extraordinar să stea și doar pe bancă la acest meci. Să fie acolo, lângă Messi

Iuliu Sânmărtean, tatăl lui Lucian


5 sunt echipele la care a evoluat Sânmărtean: Gloria Bistrița, Panathinaikos, Utrecht, FC Vaslui și Steaua

14 goluri a marcat Sânmărtean în Liga I, în 151 de meciuri

5 meciuri a bifat mijlocașul în grupele Champions League, cu Panathinaikos, pentru care a și marcat un gol în această competiție

900.000 de euro a plătit Panathinaikos în 2003 pentru Sânmărtean


 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen