Sânmărtean la Dinamo? Contra nu știe nimic: „Nu s-a retras? Dacă ar fi fost în circuit, poate ar fi fost o soluție!”

Dinamo se află în căutarea unui nou coordonat de joc după ce s-a despărțit de Juan Albin. Contra a declarat în conferința de presă premergătoare meciului cu Sepsi că oamenii din conducerea clubului poartă negocieri cu anumiți fotbaliști, însă de această dată roș-albii nu vor să se mai grăbească și să ia o decizie pripită.
Sânmărtean la Dinamo? Contra nu știe nimic: "Nu s-a retras? Dacă ar fi fost în circuit, poate ar fi fost o soluție!"

Dinamo se află în căutarea unui nou coordonat de joc după ce s-a despărțit de Juan Albin. Contra a declarat în conferința de presă premergătoare meciului cu Sepsi că oamenii din conducerea clubului poartă negocieri cu anumiți fotbaliști, însă de această dată roș-albii nu vor să se mai grăbească și să ia o decizie pripită.

Lucian Sânmărtean nu este o variantă pentru Dinamo. Contra a precizat că dacă mijlocașul s-ar fi aflat în continuare în circuit și ar fi activat la un club, ar fi luat în calcul o eventuală aducere a sa în ‘Ștefan cel Mare’.

„E prima dată când aud de varianta Sânmărtean. Nu s-a retras? Eu credeam că s-a retras, serios. Eu n-am avut retragere de la echipa națională, el a avut. E foarte greu să pui un jucător de 37 de ani într-o formă optimă. Este un jucător de calitate, valoros, dacă ar fi fost în circuit poate ar fi fost o soluție. Vreau să aducem jucători care chiar ne pot ajuta, sunt discuții, dar nu vreau să mă grăbesc”, a declarat Cosmin Contra în cadrul unei conferințe de presă.

Lucian Sânmărtean a avut parte de o retragere onorifică de la echipa națională înaintea meciului amical cu Chile, moment în care Răzvan Burleanu, președintele FRF, l-a premiat pentru întreaga sa carieră.

Ajuns la 37 de ani, Sânmărtean a declarat în urmă cu doar câteva zile că nu se simte pregătit pentru a se retrage definitiv din fotbal. Mijlocașul a precizat și că se află în negocieri cu echipe din Liga 1, fără a oferi însă prea multe detalii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania