Sânmărtean, criticat dur de Ilie Dumitrescu: „Mi se pare inadmisibil ce a făcut, e de nerecunoscut. Să își ceară scuze în vestiar, dar și în public”

Sânmărtean, criticat dur de Ilie Dumitrescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ilie Dumitrescu, fostul mare internațional al Stelei, l-a criticat dur pe Lucian Sânmărtean pentru gestul de a nu-l saluta pe Costel Gâlcă în momentul schimbării cu Dinamo.

Fără îndoială un adevărat magician al balonului, Sânmărtean a fost întotdeauna un jucător dificil. Fie că a fost antrenat de Alberto Malesani (Panathinaikos), Florin Halagian (Gloria Bistrița) sau Ilie Stan (FC Vaslui), fobalistul de 34 de ani a avut mereu clinciuri cu tehnicienii.

La Steaua nu face excepție, deși în perioada în care echipa era antrenată de Reghecampf, mijlocașul s-a cenzurat. Venirea lui Gâlcă pe banca formației campioane a arătat o altă față a lui Sânmărtean, care are o atitudine lipsită de respect față de antrenor.

Un adept al ordinii spartane, Gâlcă a vrut să îl pedepsească pe fotbalist încă de la primele astfel de abateri disciplinare, dar a fost oprit de Gigi Becali, principalul susținător al fotbalistului de 34 de ani. Ajuns la o vârstă, Sânmărtean nu înțelege că nu mai poate da același randament pe durata celor 90 de minute și că unele schimbări se fac din rațiuni tehnice.

Astfel, cu Dinamo, când a fost înlocuit în minutul 77 de către Breeveld, jucătorul a refuzat din nou să îl salute pe Gâlcă, deși acesta îi întinsese mâna. Pentru a evita un nou episod penibil, tehnicianul l-a bătut pe umăr, semn că nu există nicio animozitate între ei. Totuși, mulți au considerat că „răsfățatul” Sânmărtean a întrecut din nou măsura, printre ei și fostul mare jucător din Ghencea, Ilie Dumitrescu.

Mi se pare inadmisibil ce a făcut Sânmărtean. Nu poți avea un astfel de comportament. Lucian trebuie să înțeleagă că el a fost sacrificat pentru un alt jucător cu altfel de calități. Gâlcă avea nevoie de Breeveld, avea nevoie de un închizător.

Și, să mai știe ceva. Când echipa a pierdut cu el în teren, cum a fost la Kiev, trebuia să fie la fel de supărat. Pentru că n-a fost la fel ca acum. Nu-l recunosc pe Sânmărtean. Îl admir pentru ce face în teren. Mi-aș dori să-și ceară scuze în fața jucătorilor și în vestiar, dar și în public. Aștept o astfel de reacție de la el„, a spus Dumitrescu la Digi Sport.

Nu va fi pedepsit

Se pare că Sânmărtean nu va suporta nici de această dată vreo sancțiune, chiar dacă un astfel de comportament afectează vestiarul și îl pune pe Gâlcă într-o lumină proastă.

Pentru moment mijlocașul beneficiază în continuare de clemență din partea fanului său numărul unu, Gigi Becali, care le-a explicat oficialilor că jucătorul trebuie înțeles, talentul său fiind în acest moment indispensabil Stelei.

Totuși, sursa citată notează faptul că în vară cele două părți ar putea să înceteze colaborarea. Jucătorului de 34 de ani îi expiră înțelegerea și până în acest moment nu i-a fost făcută o nouă ofertă. Iar atitudinea sa din ultimul timp nu îi convinge pe oficiali – cu excepția lui Becali – că ar merita să se facă demersuri în acest sens. În condițiile în care s-a scris intens în vară că Reghecampf l-ar dori intens la Al Hilal, nu este exclus ca mijlocașul, pe final de carieră, să accepte o asemenea ofertă, incomparabil mai bună din punct de vedere financiar.

25.000 de euro/lună câștigă în Ghencea Sânmărtean, fiind al doilea cel mai bine plătit jucător al campioanei, după Keșeru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele