Sandu: „Opriți bălăcăreala și vicierea de rezultate”

Sandu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Site-ul FRF publcă un comunicat al președintelui FRF, Mircea Sandu, în care acesta îi indeamnă pe conducători la moderație și îi somează să înceteze disputele verbale de orice fel pentru a se dedica fotbalului. Citiți mai jos pozitia oficialului FRF în scandalul care a erupt în fotbalul românesc.

"În ultimele săptămâni, mai mulți conducători de club, dar și, în egală măsură, jurnaliști, au acreditat ideea că Steaua ar fi echipa FRF sau că, altfel spus, FRF ar sprijini demersul clubului bucureștean de a câștiga titlul de campioană.

Nimic mai fals și mai tendențios. Niciuna dintre afirmațiile de mai sus nu corespunde realității și, în plus, deși nu-mi retrag afirmațiile conform cărora arbitrajul românesc se află în ascensiune, este evident că, în ultima vreme, unele arbitraje au favorizat chiar echipa Steaua, tot așa cum, în alte jocuri anterioare, o parte dintre arbitri au luat decizii pro-CFR Cluj.

Părerea mea personală, de altfel a întregii conduceri a FRF, este ca, într-adevăr, titlul, locurile din Cupa UEFA și retrogradarea să fie decise exclusiv pe teren, între echipe, fără aportul arbitrilor, nicidecum în culise.

Acesta este unicul interes al FRF, fără vreun partizanat, fără vreun gând ascuns și fără vreun sprijin ocult acordat unuia sau altuia.

„Stop” vicierilor de rezultate, dar, în egală măsură, „stop” inadmisibilelor bălăcăreli și incalificabilelor jigniri care persistă între anumiți conducători de cluburi, oameni care se vor a fi onorabili, dar care, dacă tot militează pentru asanarea fotbalului românesc, ar trebui să-și asaneze propriul comportament."

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×