Sandu: „Becali este influențat!”

Sandu:
  • Publicat:

Mircea Sandu nu se teme de un eventual complot dirijat de Gigi Becali împotriva sa: „Eu nu sunt șef sau împărat. Și dacă mă schimbă, ce? Mă schimbă Becali? Mă schimbă Adunarea Generală. Becali și Condescu sunt membri afiliați! Dacă îi conving financiar pe  ceilalți că am încălcat statutul, înseamnă că becalizăm fotbalul. Dacă se dovedește că m-am implicat, este dreptul lor să o facă. Este un cerc prin jurul domnului Becali, care îl influențează”, a concluzionat „Nașul“. Imediat după decizia CAF, Gigi Becali a declarat public că va încerca să convoace Adunarea Generală a FRF în vederea debarcării lui Sandu. Acesta se află printre susținătorii lui Gică Popescu la președinția FRF.

"Nu am spus niciodată că nu aș mai candida la șefia FRF, dar, din câte știu eu, alegerile sunt abia peste doi ani" – Gheorghe Popescu, fost candidat la președinția FRF

PRO Sandu

Nu cred că Mircea Sandu a influențat comisiile, dar «cățeii» din jurul domnului Becali îl influențează negativ. Mă refer la unii dintre angajații săi. De ani de zile eu sunt în echipă cu Mircea Sandu și nu am să mă dezic de el niciodată!“  – Dumitru Dragomir, președinte LPF

Noaptea a fost un sfetnic bun pentru Gigi Becali. Schimbarea conducerii FRF nu cred că reprezintă problema fotbalului românesc în acest moment“ – Dinu Gheorghe, președinte FC Brașov

Nu se pune problema schimbării lui Mircea Sandu ținând cont de activitatea pe care a depus-o. Nu cred că Sandu se bagă la comisii“ – Jean Pădureanu, președinte Gloria Bistrița

Nu am de gând să încep o ofensivă împotriva lui Mircea Sandu, dimpotrivă, eu cred că trebuie să îl sprijinim în ceea ce încearcă să facă pentru a intra în normalitate. Trebuie să intrăm în lumea civilizată.“ –
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

Nu fac parte din corul celor care vor să-l dea jos pe Mircea Sandu. De altfel, orice om rațional din fotbal nu ar sări la gâtul președintelui FRF.“ – Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

CONTRA SANDU

Atât timp cât Steaua va merge până la capăt cu acest război, va avea un sprijin în tot fotbalul bănățean. Se vor putea baza pe noi în încercarea de a dărâma acest sistem. Nu cred totuși că Becali va merge până la capăt.“ – Marian Iancu, președinte FC Timișoara

Sunt multe probleme în FRF, tot circul ăsta din Ligă și federație este de tot râsul. Trebuie să schimbăm ceva! Mircea Sandu să nu creadă că este un act de răzbunare.“ – Marin Condescu, președinte Pandurii Tg. Jiu

Toată conducerea FRF, în frunte cu Mircea Sandu, trebuie schimbată imediat. A demonstrat că nu poate respecta regulamentele UEFA, FIFA și FRF. Îi voi susține pe cei care vor să-l dea jos pe Mircea Sandu.“ – Gheorghe Ștefan, președinte onorific Ceahlăul

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×