Chindia va juca sâmbătă seară cu ”FC U” Craiova, în Bănie, de la ora 18:30, în etapa a 5-a a Ligii 1, pe stadionul pe care a câștigat sezonul trecut în fața celeilalte echipe a orașului, Universitatea Craiova.
Echipa antrenată de Emil Săndoi a spart gheața etapa anterioară și a obținut primul succes stagional, 1-0 cu Dinamo la Buzău. Chindia a strâns patru puncte în patru runde, în timp ce adversarul de mâine are șase puncte din două victorii.
Antrenorul oltean al Chindiei este încrezător în șansele elevilor săi împotriva nou-promovatei.
”Sunt convins că putem scoate un rezultat pozitiv la Craiova. Venim după o victorie de moral cu Dinamo, e important că am câștigat acest meci. Aveam mare nevoie de cele trei puncte, și pentru clasament, și pentru moralul jucătorilor. Adversarul de sâmbătă, FCU Craiova, a adus jucători din campionate puternice, cu ștate vechi în Europa. FCU este o echipă care poate să aspire la un loc în prima jumătate a clasamentului. Nu vom avea un joc ușor, dar cred că am câștigat la capitolul omogenitate, în stabilirea unor relații de joc, în evitarea greșelilor pe faza defensivă”, a spus Săndoi.
Echipa din Târgoviște l-a prezentat oficial pe Mikael Cantave, un mijlocaș de 24 de ani din Haiti, cu 11 prezențe în naționala statului său.
Cantave a evolua în liga a treia spaniolă în sezonul trecut, la CP Villarobledo. Pe 29 mai 2018, Cantave a fost titular în echipa națională a statului Haiti în jocul amical cu Argentina, pierdut de haitieni cu 0-4.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2021%2F08%2FMikael-Cantave-chindia.jpg)
Joi seară a apărut în mediul online informația că atacantul Chindiei ar putea ajunge în Tanzania, la FC Simba, care s-ar fi înțeles cu gruparea din Târgoviște pentru jucător. A fost vehiculată și durata contractului, trei ani, pentru primul fotbalist roman care s-ar fi transferat din Liga 1 direct în Africa.
Mutarea a fost indicată pe site-ul african kickoff.com și preluată apoi și de site-urile din România.
Transferul nu este în niciun caz finalizat, Popa aflându-se astăzi pe drum spre Craiova, pentru meciul dâmbovițenilor cu ”FC U”.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2021%2F08%2Fchindia-daniel-popa.jpg)
Foto și video: Chindia Târgoviște