Săndoi: „Pentru Craiova, 1-1 cu Lazio este un rezultat foarte bun”

Săndoi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul naționalei de tineret, Emil Săndoi, a declarat astăzi că speră ca elevul său, Constantin Gângioveanu, să revină la prima echipă a Craiovei, după ce acesta a fost trimis la echipa a doua de către oficialii clubului oltean.

„Am urmărit șase jucători pe care i-am avut convocați la aproape toate acțiunile echipei naționale de tineret. În primul rând, cei patru care au jucat în meciul în amicalul cu Lazio, Silviu Lung Jr., Valerică Găman, Radu Barbu și Mihai Costea. Ei s-au mișcat bine în jocul cu Lazio, cu un plus pentru Silviu Lung Jr., care în opinia mea va deveni un portar mare, de ce nu chiar și al naționalei României. Ar mai fi fost Bărboianu, care n-a jucat în acest amical, și Gângioveanu, care se află la Craiova, pregătindu-se cu echipa a doua. Știu că există o problemă între club și Gângioveanu, dar sper să se găsească până la urmă o soluție. Ambele tabere trebuie să bată palma”, a declarat Săndoi. 

Referitor la amicalele Universitații, Săndoi este mulțumit de evoluția oltenilor. „Acest 1-1 cu Lazio este un rezultat foarte bun, dătător de speranțe și de moral pentru debutul Universității în noul sezon. Craiova a făcut un joc bun în fața unei formații cu nume, o echipă cu vedete de 24 de carate, care valorează zeci de milioane de euro. Lazio a început pregătirea mult mai târziu decât Craiova, dar în întâlnirea cu Universitatea, noul antrenor, Ballardini, a folosit două echipe în cele două reprize, adică la ei efortul a fost mai mic pe jucător decât al oltenilor. Pentru Universitatea a fost un meci de verificare foarte util”, a declarat antrenorul naționalei de tineret.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen