Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Samba do Bistrița**

Samba do Bistrița**

După accidentări, suspendări sau alte probleme de lot, pentru meciul cu Gloria Bistrița, Cornel Țălnar se lovește de un alt necaz, deoarece la ordinea zilei sunt dezertările. După ce cinci fotbaliști au plecat de la echipă, iar alți doi au fost excluși din lot, acum „Țânțarul" trebuie să încropească un prim „11" pentru jocul cu ardelenii. Și nu prea are soluții, mai ales la mijlocul terenului, mai precis în flancul stâng. Aici, tehnicianul pare tentat să joace cu Andrei Cristea în bandă, asta pentru că Zicu, Adrian Cristea, Alexe și Boștină, toți cei care ar fi putut intra pe acest post, fac parte din lotul celor care au părăsit echipa. Mai există și varianta cu Pulhac avansat pe acest post și Diabate fundaș, dar antrenorul crede că Andrei Cristea este soluția cea mai bună.
Samba do Bistrița**

Sub șocul răzvrătirii vestiarului, Dinamo a pierdut
pentru prima dată în returul Ligii I.

Sub șocul operațiunii „Microbuzul”, Țălnar a încropit pe fugă un
prim 11 cât să nu se facă de baftă pe terenul unde Lordul se lăuda
până mai dăunăzi că e lider de retur. Cu 3 oameni noi la mijloc
față de jocul de la Cluj, cu un Andrei Cristea retras în dreapta,
dar și cu Niculescu lipit de Niculae, câinii zburdă încă din start.
Apărarea Gloriei primește gospodărește Dinamo la prima fază mai
serioasă, lipsindu-i doar pâinea și sarea. Cristea simte perfect o
centrare pentru Niculae, care deviază subtil pentru Niculescu (12)
iar ultimul nu iartă din 6 metri lateral stânga la cinci luni de la
ultima reușită. Vampirilor se obișnuiesc greu cu noaptea și intră
în joc după abia 20 de minute de meci. Dar își înfig colții nu nerv
în gâtul lui Dinamo. Petre sprintează pe stânga, trage în plin spre
Babicu, portarul „câinilor” respinge nefericit în lateral până la
Hora, care îl găsește singur pe Moraes (23) cu plasa. Niculescu
(26) și Scarlatache (29) anunță însă golul lui Dinamo, servit însă
pe tavă de Colțescu după un contact ușor între Torje și
Latovlevici. Cristea (32) îl execută pe Albuț din penalty și îl
aruncă pe Șumudică în brațele deznădejdii. Țălnar își freacă
palmele, așteaptă pauza, dar când să o ia spre vestiare Năstase
(45) îi strică pauza, după ce reia nestingerit din 4 metri pe lângă
Munteanu după o centrare a lui Băjenaru.

Dinamo acuză șocul și după pauză. Bistrița joacă sub scrâșnetul
din dinți al lui Șumudică, Moraes (50) și Mureșan (66) au golul de
3-2 în bocanc, dar Babicu scapă cu basma curată. Istoria se repetă
iute, Moraes (68) jonglează un balon pierdut aiurea de Scarlatache
în centrul careului, dar golul nu-i mai zâmbește brazilianului.
Cristea (83) are izbăvirea în piciorul drept, la o minge aiurită de
apărarea Bistriței, dar trage direct în Albuț din nici 4 metri de
portarul Gloriei. Colțescu e milostiv în final de meci cu „câinii”
când iartă Dinamo de un penalty pentru gazde la un fault al lui
Moți la Moraes (84), dar nu mai are ce face la patru minute
distanță. „Pele” de Bistrița aduce însă victoria Gloriei după ce
înfige un vârf de gheată în Molinero, care deviază mingea în plasă
după o nouă bâlbâială a apărării lui Țălnar.


CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU
MINUT

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro