Salvatorul

Redactor:
Sergiu Petre
Salvatorul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fără Gigi Becali în lojă, elevii lui Lăcătuș au obținut o victorie prețioasă în dauna formației Gloria Bistrița, dar au transpirat serios pentru cele trei puncte.
Cel mai inedit moment al simbiozei Steaua – Gigi nu a schimbat mare lucru pentru o echipă care suferă indiferent de adversar. Așa s-a întâmplat și ieri, când Gloria Bistrița n-a simțit presiunea unui meci în deplasare cu Steaua.

Nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere că elevii lui Lăcătuș au avut prima ocazie de gol în minutul 38, când lovitura de cap a lui Stancu a fost scoasă peste poartă de Tătărușanu, și asta după ce ardelenii au ratat două mari ocazii, prin Băjenaru (27) și Zaharia (37).
Ratarea lui Stancu a delimitat meciul, iar Steaua a început să joace, să aducă puțin cu echipa pe care au așteptat-o suporterii. Atitudine nouă, probleme noi.

Cu un ritm mult mai bun și jucând mai aproape de poarta lui Tătărușanu, Steaua a arătat că poate pune presiune, dar că nu are un atacant care să profite de ocazii. Kapetanos, cel care a jucat acest rol în partida de ieri, și-a arătat limitele în minutul 49, când s-a fâstâcit ca un începător în fața porții. A apărut apoi în minutul 83, când și-a arătat latura de oportunist, și a reușit singurul gol al meciului, cu o lovitură de cap. Între timp, Steaua ratase un penalty prin Stancu (78) și juca pe un fond sonor asigurat de tribunele care își duceau războiul în jurul numelui Becali.

 

Steliștii au solicitat penalty la Stancu

Banca tehnică a Stelei a sărit ca arsă în minutul 42, atunci când Bogdan Stancu s-a înșurubat pe lângă un fundaș în careul advers și apoi s-a prăbușit pe gazon după ce un adversar a pus mâna pe el. Arbitrul Crăciunescu a considerat că atacantul stelist a căzut prea ușor, nearătând nici avertisment pentru simulare, dacă tot a lăsat faza să continue.


Golanski stă cu Pandurii

Pawel Golanski a văzut un avertisment la puțin timp după ce a intrat pe teren. El a fost sancționat pentru o intrare din spate asupra unui adversar. Din cauză că a acumulat acum patru cartonașe galbene, polonezul nu va putea evolua marți în următoarea etapă cu Pandurii Tg. Jiu.

George Ogăraru și-a spart capul

Tehnicianul Stelei, Marius Lăcătuș, a fost nevoit să facă prima schimbare în minutul 12, când Ogăraru și-a spart arcada la un duel cu Frăsinescu și nu a mai putut continua jocul. Fundașul dreapta a primit îngrijiri medicale și a fost cusut imediat pe marginea terenului. În locul său a intrat Pawel Golanski.

Goian a fost căpitan

În absența căpitanului Sorin Ghionea, accidentat pentru 10 zile, banderola a fost purtată în meciul de ieri de colegul său din defensivă, Dorin Goian, deși pe teren s-a aflat și Petre Marin. Internaționalul român este, în accepțiunea lui Gigi Becali, cel mai îndreptățit să poarte banderola de căpitan după plecarea lui Mirel Rădoi.


Lăcă, sărbătorit de galerie

Lăcătuș împlinește astăzi 45 de ani, iar suporterii steliști au afișat un banner în semn de mulțumire față de fostul jucător emblematic. „La mulți ani, Lăcătuș! Eroul roș-albastru”, stătea scris pe o pânză afișată la peluza Nord, tot acolo unde, la meciul cu Vaslui, tehnicianul a fost criticat printr-un banner.

 

4 lovituri de la 11 m au ratat steliștii în acest sezon, fiind „campioni” la acest capitol
 

"Cele trei puncte ne-au adus din nou zâmbetul pe buze. Criticile patronului nu m-au deranjat, pentru că oricum trebuie să dau goluri. Îmi fac autocritica atunci când greșesc", Pantelis Kapetanos, atacant Steaua

 

"Crăciunescu a exagerat în repriza a doua, jocul a mers într-o singură direcție. A venit apoi și acel 11 metri, era clar că va trebui să intre mingea în poartă", Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Gloria Bistrița


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare