Șah-mat

Pandurii au mers la Pitești la cules de puncte cu un Sorin Cîrțu tocmai scăpat de un puci al jucătorilor lui, menit să-l dea afară. Stadionul „Nicolae Dobrin" îi este familiar lui Sorinaccio. A fost antrenor în Trivale acum patru ani și câțiva dintre jucătorii de atunci ai Argeșului i-au fost ieri adversari. Vedeta gazdelor, Cristi Tănase, cel care a făcut senzație la echipa națională în „dubla" cu Serbia și Austria, n-a început jocul în apele lui. Obosit și neconectat la meci, Tănase a încercat puțin și a greșit mult, iar echipa a jucat în ton cu el. Combinațiile apatice ale Argeșului, din care Tameș a cam lipsit, fiind anihilat de Stângă și Vancea, i-au făcut pe „panduri" să avanseze cu toate liniile și să speculeze greșelile din ce în ce mai mari ale adversarilor. Așa s-a întâmplat în minutul 20, când eroarea lui Cazan a dus la deschiderea scorului. 1-0 pentru Pandurii și Ionuț Badea a mutat din mers. A schimbat pionul pierzător, Cazan, și a umblat la viteza de joc a echipei, care a crescut cu o treaptă. Fazele fixe în preajma careului lui Mingote s-au înmulțit și Tameș a avut astfel ocazia să-și arate măiestria. La una din ele, în minutul 31, centrarea sa a fost decisivă pentru restabilirea egalității. Fără a se baricada în apărare, gorjenii au pierdut totuși din incisivitate. Evitând să se arunce cu disperare în atac, argeșenii au înscris golul victoriei prin inspiratul Dulcea. Restul a fost dominare a oaspeților. Degeaba.
Șah-mat

Pandurii au mers la Pitești la cules de puncte cu un Sorin Cîrțu tocmai scăpat de un puci al jucătorilor lui, menit să-l dea afară.
Stadionul „Nicolae Dobrin“ îi este familiar lui Sorinaccio. A fost antrenor în Trivale acum patru ani și câțiva dintre jucătorii de atunci ai Argeșului i-au fost ieri adversari. Vedeta gazdelor, Cristi Tănase, cel care a făcut senzație la echipa națională în „dubla“ cu Serbia și Austria, n-a început jocul în apele lui. Obosit și neconectat la meci, Tănase a încercat puțin și a greșit mult, iar echipa a jucat în ton cu el.

Combinațiile apatice ale Argeșului, din care Tameș a cam lipsit, fiind anihilat de Stângă și Vancea, i-au făcut pe „panduri“ să avanseze cu toate liniile și să speculeze greșelile din ce în ce mai mari ale adversarilor. Așa s-a întâmplat în minutul 20, când eroarea lui Cazan a dus la deschiderea scorului. 1-0 pentru Pandurii și Ionuț Badea a mutat din mers. A schimbat pionul pierzător, Cazan, și a umblat la viteza de joc a echipei, care a crescut cu o treaptă.

Fazele fixe în preajma careului lui Mingote s-au înmulțit și Tameș a avut astfel ocazia să-și arate măiestria. La una din ele, în minutul 31, centrarea sa a fost decisivă pentru restabilirea egalității. Fără a se baricada în apărare, gorjenii au pierdut totuși din incisivitate. Evitând să se arunce cu disperare în atac, argeșenii au înscris golul victoriei prin inspiratul Dulcea. Restul a fost dominare a oaspeților. Degeaba.

"Am retrăit momentele din meciul tur, în care jocul a fost lăsat mult prea liber. Aproape toți jucătorii acuză probleme medicale. Îi felicit pentru dăruirea pe care au arătat-o", Ionuț Badea, antrenor FC Argeș

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro