Săgeți spre Dorinel

Săgeți spre Dorinel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul a fost nemulțumit și de schimbările făcute de Munteanu

A doua oară în acest miniretur, Adrian Porumboiu și-a certat jucătorii pentru evoluția modestă, de criticile sale nescăpând nici antrenorul Dorinel Munteanu.

Primul conflict a fost imediat după meciul de la Bistrița, scor 0-0, Adrian Porumboiu spunând că, dacă mai joacă așa fricos, echipa vasluiană nu are nicio șansă de a se califica în Cupa UEFA. Mult mai vehement a fost acesta după înfrângerea de la Craiova: „Am primit ceea ce meritam! Felicit Craiova. Și-a dorit să câștige. Vasluiul nu a vrut să își ia banii. Schimbările nu mi-au plăcut. I-am invitat la atac. În repriza a doua i-am invitat pe craioveni și ei au profitat că am fost fraieri. Am stat trei să păzim pe niciunul. Dacă vom juca așa și cu Steaua, nu avem nicio șansă“.

Finanțatorul vasluienilor se aștepta la o victorie pe terenul Universității Craiova și spune că echipa sa, chiar dacă a început bine partida, a încheiat jocul lamentabil: „Nu știu ce s-a petrecut. Mă așteptam la o victorie la Craiova, jucătorii evoluau pe o primă exorbitantă, dar ce să le fac, nu au vrut să îmi ia banii. Am început bine, am marcat un gol frumos, apoi am greșit grav la golul primit pe final de repriză. Dar în a doua repriză nu am mai jucat nimic, chiar m-au îngrijorat evoluțiile unora dintre jucători. Am avut o tactică fricoasă și am primit exact ce meritam. M-au dezamăgit rău jucătorii azi, trebuie să se trezească“.

"Jucătorii evoluau pe o primă exorbitantă, dar ce să le fac, n-au vrut să îmi ia banii. Am avut o tactică fricoasă și am primit exact ce meritam"
Adrian Porumboiu,
finanțator FC Vaslui

"Schimbările nu mi-au plăcut. I-am invitat la atac. În repriza a doua i-am invitat pe craioveni și ei au profitat că am fost fraieri"
Adrian Porumboiu,
finanțator FC Vaslui

1 Un singur meci a pierdut Vasluiul în acest miniretur de campionat și, cu toate acestea, moldovenii sunt departe de un loc de cupă europeană

SCHIMBĂ‚RI „NEINSPIRATE“

Milorad Bukvic – Mike Temwanjera (‘46)
Petar Jovanovic – Adrian Gheorghiu (‘46)
Bogdan Buhuș – Denis Zmeu (‘61)

Pe bancă mai erau Puia, Hugo Luz, Buhăescu și Ivan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Simona Halep e fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep e fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…