Sabău trage linie după remiza cu Șahtior:** „90 la sută așa vom juca!” Pe cine remarcă, dar și ce nemulțumiri are

Redactor:
Robert ZANFIR
Sabău trage linie după remiza cu Șahtior:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sabău rămâne neînvins în fața maestrului Lucescu! Rapidul termină la egalitate în amicalul cu ucrainenii, după golul fabulos marcat de Herea, iar Sabău spune că în mare a conturat echipa cu care va ataca titlul!

„A fost un joc reușit, mai ales în prima repriză. Am avut chiar și o posesie foarte bună. Poate am fost puțin crispați și am observat o teamă de a întoarce jocul în anumite momente. Una peste alta, eu zic că a fost un meci reușit, după o săptămână grea în care am muncit foarte mult. Am întâlnit un adversar de Champions League și am putut înțelege că trebuie să ai valoare pentru a face față la acest nivel”, a declarat Sabău la Digi Sport.

Sabău: „Ne concetrăm pentru Cupă și campionat”

„E un avantaj pentru noi faptul că nu mai suntem într-o competiție europeană. Ne concentrăm mai mult acum pe cele două competiții interne: Cupa României și campionatul. Sunt mulțumit de Bilașco. Mi-a plăcut, e un jucător profesionist și foarte implicat. Mi-a plăcut Renan. Mi-a plăcut echipa în general. Ei au avut câteva situații în care puteau să câștige dacă marcau, dar și noi am avut șansele noastre”, a mai spus antrenorul Rapidului.

Sabău trage linie: „90 la sută așa vom juca în campionat”

„În proporție de 90%, având jucători pentru acest sistem de joc (n.r. 4-3-3), probabil că îl vom folosi și în jocurile oficiale. Spun asta pentru că am enumerat 8-9 jucători de zonă centrală. Nu avem fotbaliști de bandă care să scoată oameni din joc în situații de „unu la unu”„, a mai spus Sabău

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele