Sabău e foarte aproape să preia banca tehnică a Brașovului**

Sabău e foarte aproape să preia banca tehnică a Brașovului**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Curtat de FC Brașov, care vrea un înlocuitor de calibru pentru Răzvan Lucescu, numit selecționer al naționalei, Sabău ar mai putea fi întors din drum doar de investiții masive ale lui Jean Pădureanu în echipă.

Un sezon ratat, în care a pornit la drum cu gânduri europene, dar pe care-l încheie gâfâind înspre coada plutonului, l-a făcut pe Ioan Ovidiu Sabău să-și reconsidere poziția față de rămânerea la Bistrița. “Moțul” i-a cerut lui Jean Pădureanu să investească masiv în echipă la finalul actualului campionat, dar Lordul a cam ajuns la fundul sacului, după ce vara trecută a băgat 1,5 milioane de euro în achiziții care s-au dovedit a fi un fiasco. “Ca să rămân și în sezonul viitor, trebuie să remaniem lotul. Nu mai pot să trăiesc umilințe precum cele din meciul cu Dinamo, când am pierdut cu 5-0”, i-a explicat Sabău, cu năduf, Lordului. Numai că Pădureanu a fost lovit și el de criză, pierzându-și în ultimele luni o parte dintre aliații financiari, inclusiv pe fostul vicepreședinte Heinrich Schorsch. În aceste condiții, plecarea lui Sabău sub Tâmpa este iminentă, cu atât mai mult cu cât Dinu “Vamă” trage vârtos de el.

Neagoe, la “pachet” cu Moga

Intențiile lui Sabău l-au făcut pe Pădureanu să acționeze, iar o eventuală plecare a acestuia la Brașov nu l-ar prinde descoperit. La sfatul prietenului său Marin Condescu, Lordul a purces la negocieri cu Eugen Neagoe, fostul antrenor al celor de la Pandurii. “Geană”, cum îi spun amicii vărului fostului selecționer Victor Pițurcă, n-a zis nu discuțiilor, ba, mai mult, i-a și spionat pe viitorii săi elevi la meciul cu FC Brașov. În cazul în care preia Gloria, Neagoe va fi ajutat să se adapteze în Ardeal de un fost jucător al Bistriței, Sebastian Moga, pe care l-a avut secund și la Tg. Jiu.

A vrut să plece după 1-2 cu Argeș?

Apropiații “Moțului” au dezvăluit că după eșecul din ultima deplasare, de la Pitești, joc soldat cu o nouă înfrângere a Gloriei (scor 1-2), Sabău a vrut să demisioneze din funcție. Motivul? A simțit că echipa nu mai trage alături de el și că, fără a mai avea sprijinul vestiarului, i-ar fi imposibil să salveze Gloria de la retrogradare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×