Sabău: „Am tot respectul pentru Gâlcă. Astfel de oameni nu sunt apreciați la noi”. Fostul internațional crede că venirea lui Rădoi va schimba mult atmosfera la Steaua: „Probabil va fi mult mai susținut”

Sabău:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ioan Ovidiu Sabău e dezamăgit de felul în care fosta sa echipă, „U” Cluj, s-a prezentat în finala Cupei României.
  • Fostul internațional vorbește despre finala de Cupă, câștigată de Steaua la scor de neprezentare și despre mutările de pe banca echipei care a luat eventul.

Neluțu Sabău se declară un fan al lui Costel Gâlcă, despre care spune că nu a fost deloc respectat în perioada în care a stat pe banca Stelei, chiar dacă apreciază că jocul campioanei a arătat modest, în a doua parte a campionatului. „Am tot respectul pentru Gâlcă, pentru că a reușit să-și controleze trăirile, să-și păstreze calmul, în condițiile în care a lucrat. Îl respect ca om. Nu știu din punct de vedere profesional cum lucrează. Am văzut doar că echipa a arătat modestuț în retur. La noi e normal însă să nu fie respect. Astfel de oameni nu sunt apreciați în fotbalul românesc. Chiar mă gândeam că astfel de oameni nu se pot impune în sistem și e păcat”, a spus Sabău pentru ProSport.

„Rădoi va fi susținut foarte mult”

Tehnicianul e convins că Mirel Rădoi va avea parte de un cu totul alt sprijin, în viitor, din partea conducerii și crede că înrudirea cu patronul Gigi Becali este în avantajul noului antrenor. „Rădoi probabil va fi susținut foarte mult, probabil că Becali va și finanța clubul și va fi altfel. E și o legătură de familie acolo”, a mai declarat Sabău.


Universitatea Cluj a avut o galerie numeroasă pe Arena Națională în finala Cupei României cu Steaua. Foto: Alexandru Hojda

„U a avut prea puțin curaj”

Fostul jucător și antrenor al Universității a fost dezamăgit de cum a jucat echipa clujeană în finală, dar spune că îi înțelege pe jucători, care au fost abandonați de conducători. „A fost o finală dominată de Steaua. „U” Cluj a fost clar depășită. A fost prea puțin curaj. Să încerci doar să barezi Steaua e prea puțin. Asta este limita jucătorilor, care în plus au jucat fără o primă, din câte am înțeles. E greu să joci fără o primă. Sigur că joci pentru suporterii care au venit de la Cluj, dar s-a văzut că sunt ai nimănui. E o echipă practic abandonată”, a mai spus Sabău.


Sabău îi critică pe jucătorii lui „U” Cluj pentru jocul din finală, însă îi înțelege. Foto: Alexandru Hojda

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Șansă istorică pentru SIMONA HALEP. Anunț venit astăzi, 18 APRILIE: Se fac demersuri
Șansă istorică pentru SIMONA HALEP. Anunț venit astăzi, 18 APRILIE: Se fac demersuri
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…