Sabău a fixat primele de obiectiv!** Cum a decurs prima rundă de negocieri dintre Copos și urmașul lui Lucescu jr

George Copos caută un înlocuitor pentru Răzvan Lucescu, care din câte se pare, după finala Cupei, va pleca în Qatar, la Al Jaish. Astfel, după ce a mai discutat cu Mircea Rednic și Cristi Pustai, patronul Rapidului s-a orientat spre Ioan Ovidiu Sabău (foto).
Catalin Muresanu

Finanțatorul nu este la prima tentativă de a-l aduce pe tehnicianul lui FCM Tg Mureș la Rapid, în perioada în care „Moțul” se afla pe banca tehnică a Gloriei Bistrița, acesta a fost la un pas să semneze cu gruparea feroviară. Acum, cei doi au purtat deja o rundă de negocieri, iar fostul jucător din Giulești i-a transmis lui George Copos care sunt condițiile în care ar prelua echipa. Sabău vrea un salariu de aproximativ 250.000 de euro și o primă de obiectiv de 500.000 de euro în cazul în care, în sezonul viitor, va intra cu Rapid în grupele Ligii Campionilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]