S-au plătit datoriile!** Dinamoviștii au avut din nou nevoie de PIN. Ce le-au promis șefii

S-au plătit datoriile!** Dinamoviștii au avut din nou nevoie de PIN. Ce le-au promis șefii
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Dinamoviștii au primit miercuri un salariu restant și promisiunea că, până pe 10 ale lunii viitoare, vor ajunge la zi cu banii.

*Ieri, au fost plătiți antrenorii, de la Bonetti la cei de la juniori, jucătorii de la Dinamo 2 și angajații clubului.

La începutul lunii octombrie, acționarii le-au făcut o promisiune jucătorilor de la prima și a doua echipă, dar și angajaților din cadrul clubului. Cum situația devenise tensionată în urma restanțelor financiare pe care șefii le aveau către salariați, Nicolae Badea, Dragoș Săvulescu și Ionuț Negoiță au transmis că vor plăti o parte din bani până în jurul datei de 20 octombrie. Miercuri, au apărut și primele semne că vorbele conducătorilor nu au avut titlu de amăgire. Primii care au rememorat codul PIN de la card au fost elevii lui Dario Bonetii. Jucătorii au primit un salariu restant, iar în acest moment, unii dintre ei se află în urmă cu doar o lună, în timp ce alții au de încasat remunerațiile pe două luni. Mai mult, șefii spun că vor încerca să stingă toate datoriile către fotbaliști până pe 10 noiembrie.

Nu au fost uitați angajații

Acționarii nu au uitat de angajații clubului, dar nici de fotbaliștii și antrenorii de la Dinamo 2 și de la Centrul de Copii și Juniori. Ieri, alături de staff-ul lui Dario Bonetti, toți tehnicienii din „Ștefan cel Mare” au avut conturile alimentate, iar acționarii spun că oamenilor din club le-au fost virați toți banii restanți.

Fără prime

Și în luna septembrie jucătorii dinamoviști au avut ce număra. Fotbaliștii au primit aproximativ 20 de mii de euro, pentru toți, bonus pentru câștigarea Supercupei României. Chiar dacă nu au fost mulți bani, elevii lui Bonetti au rămas surprinși, deoarece în contracte nu era stipulată o astfel de premiere. Acum, după victoria cu Rapid, „câinii” nu vor primi nimic. ” Victoria cu Rapid a șters înfrângerea cu Bistrița”, a glumit, ieri, unul dintre acționari.

14.000 de euro lunar este cel mai mare salariu de la Dinamo, cel al lui Cristi Pulhac

1.500 de euro lunar este cel mai mic salariu la Dinamo, cel al lui Cristi Nica

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele