„S-ar putea să aveți parte de o mare surpriză” Ce se întâmplă în spatele cortinei la Dinamo. Planul unei reveniri neanunțate

  • Publicat:
  • Actualizat:

În spatele cortinei, Borcea, Badea, Turcu și chiar Nețoiu își pregătesc minuțios revenirea în „Ștefan cel Mare”. În 2014, cei din vechea gardă vor să pună mâna pe ce are mai de preț Dinamo: palmaresul, culorile și stema

Pe 9 noiembrie, CS FC Dinamo, societatea care deține palmaresul, culorile și stema, poate fi declarată falimentară. Astfel, bunurile mobile și imobile vor fi scoase la licitație

Este greu de crezut că Negoiță va putea să-i învingă la licitație pe Badea, Borcea, Turcu și Nețoiu

ProSport a fost primul ziar care a scris despre planul de revenire al lui Borcea și al lui Badea la Dinamo. De fiecare dată când a fost pomenită această variantă, în afară de Vasile Turcu, cel care a recunoscut această posibilitate, foștii șefi ori au infirmat, ori au preferat să tacă. Mai mulți oameni care lucrează sau au lucrat în club vehiculează faptul că acest come-back va avea loc în 2014, iar ProSport a aflat noi detalii despre revenirea celor din vechea gardă. Este vorba de un plan pe care se pare că Borcea, Badea, Turcu și chiar, așa cum spun unele surse, Gigi Nețoiu, îl pregătesc minuțios în spatele cortinei.

Dacă Negoiță nu-i primește, pot forma o nouă echipă

Totul este legat de identitatea echipei, adică de palmares, culori și stemă. În acest moment, acestea sunt trecute pe vechea societate, CS FC Dinamo, cea care încă mai deține aproape 6% din pachetul de acțiuni de la SC Dinamo 1948, societatea lui Ionuț Negoiță. Pe 9 noiembrie, CS FC Dinamo va avea un nou termen din procesul de insolvență, termen la care este foarte posibil să fie declarat falimentul acesteia. De ce? Pentru că CS FC Dinamo a înregistrat în continuare datorii, lucru interzis în planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic.

Suma cea mai mare s-a strâns către CS Dinamo (900.000 de lei), bani ce ar fi trebuit plătiți pentru utilități și la cota de participare la folosirea arenei de fotbal, vestiarelor și terenurilor de antrenament din „Groapă”. Aici intervine prima surpriză. Chiar dacă Nicolae Badea se află în umbră la această firmă, se pare că el este cel care își dorește falimentul acesteia. Așa se explică și faptul că fostul președinte CA nu a plătit datoria către CS. Din nou, de ce? Simplu! În momentul în care o societate este declarată în faliment, bunurile mobile și imobile pe care le deține sunt scoase la licitație. ProSport a aflat că grupul lui Badea (Borcea, Turcu și poate Nețoiu) se va uni și va licita pentru a pune mâna pe palmares, pe culori și pe stemă. Dacă le vor câștiga, atunci revenirea lor ar fi mult mai ușoară, Negoiță putând fi convins să-i reprimească astfel cu un argument clar.

Dacă actualul șef de la SC Dinamo 1948 refuză, atunci există și varianta unui plan B. Așa cum  Vasile Turcu a spus chiar la aniversarea Clubului Sportiv Dinamo, cei din vechea gardă iau în calcul înființarea unei noi echipe, astfel că, Dinamo poate ajunge în situația Craiovei. Două formații cu același nume, una a lui Negoiță, una a lui Badea, Borcea, Turcu și Nețoiu, ultima fiind continuatoarea formației înființate în 1948.

S-ar putea ca în curând să aveți parte de o mare surpriză. Nu vă pot spune acum mai multe detalii, dar s-ar putea sa se înființeze o nouă echipă la Dinamo
Vasile Turcu, fost acționar Dinamo (30 mai 2013)

Cum își recuperează CS-ul banii?

Pentru termenul din procesul de insolvență al CS FC Dinamo din 9 noiembrie, Elisabeta Lipă și-a pregătit deja dosarul cu datoriile pe care societatea le are către Clubul Sportiv. Este vorba de aproximativ 900.000 de lei, bani care s-au strâns numai în ultimii ani. Iar în cazul în care va fi declarat falimentul CS FC Dinamo, Clubul Sportiv își va putea recupera paguba din banii care se vor strânge după vânzarea bunurilor mobile și imobile ale firmei.  

S-a lovit și Elton

După accidentarea lui George Țucudean, tehnicianul dinamoviștilor nu se poate baza, momentan, nici pe serviciile lui Elton Figueredo (foto). Brazilianul a evoluat în partida de pregătire pe care „câinii” au disputat-o la Săftica în fața celor de la Viitorul Constanța (scor 2-2), însă în minutul 34 a fost înlocuit după ce s-a lovit la coapsa dreaptă. Mijlocașul va fi supus astăzi unui control medical amănunțit, în urma căruia se va ști exact perioada în care sud-americanul va lipsi de pe teren. (Corina MLĂ‚DINOIU)

Palmaresul lui Dinamo

18 titluri de campioană a României
13 Cupe ale României
2 Supercupe ale României

Meciuri amicale:

Sâmbătă
Dinamo – Viitorul Constanța 2-2. Au marcat: Boubacar, Thicot / Gavra, N Dică
Săgeata – Clinceni2-0. Au marcat: Achim, Popin
„U” Cluj – FCM Târgu Mureș0-0
Duminică
CFR – Gaz Metan Mediaș3-3. Au marcat: Tade (pen) , Gabionetta – 2 (unul din penalty) / R. Avram, Bud, Markovic

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele