„S-a înțeleles greșit că mă duc după Andone!** Merg în Emirate, dar pentru o întâlnire de afaceri”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Badea, președintele Consiliului Executiv al FC Dinamo, a
declarat că efectuează doar o vizită de afaceri în Emirate. Badea a
infirmat că motivul acestei călătorii ar fi legat de aducerea lui
Ioan Andone la Dinamo.

„S-a înțeleles greșit că plec să-l aduc pe Andone. E
adevărat că plec în Emirate, dar cu afaceri. Una dintre întâlnirile
pe care le am programate va fi cu șeicul Dubaiului și cu
președintele lui Al Ahli, dar va fi o întâlnire de
afaceri”,
a declarat Badea într-o conferință de
presă.

Oficialul dinamovist a spus că varianta aducerii lui Cristiano
Bergodi pe banca tehnică a „Câinilor” nu reprezintă o soluție și că
Dario Bonetti este încă angajat al clubului, contractul de
colaborare al acestuia nefiind reziliat.

„Domnului Bonetti i-am transmis un acord scris, după mai
multe întâlniri, în urmă cu două zile, care reflectă lucrurile
discutate. În plan juridic, Bonetti este încă angajatul lui Dinamo,
dar antrenorul este Ion Marin. Este însă într-o perioadă în care nu
e nevoie să vină la serviciu. Bergodi nu poate fi o soluție pentru
Dinamo, așa cum am înțeles că a spus și dânsul ieri”,
a
încheiat Nicolae Badea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”

BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an

Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin

Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

Regula obligatorie în orice BLOC din România. Asociația nu are dreptul să refuze asta unui proprietar

Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
O femeie a văzut că „porțile iadului” s-au deschis chiar în curtea casei sale, în toiul nopții. Câinele a „simțit” și i-a indicat locul. Ce a urmat
O femeie a văzut că „porțile iadului” s-au deschis chiar în curtea casei sale, în toiul nopții. Câinele a „simțit”…