S-a despărțit de Dinamo și a spus lucrurilor pe nume: „Asta am simțit. Am încercat să ne adaptăm din mers”

S-a despărțit de Dinamo și a spus lucrurilor pe nume:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Axente s-a despărțit de Dinamo și se declară dezamăgit de cele șase luni petrecute în Capitală. Atacantul în vârstă de 31 de ani spune că a venit cu mult entuziasm, dar nu a fost primit foarte bine.

„Au fost 6 luni neplăcute, pentru că îmi doream să joc mult mai mult. Din păcate, consider că nu am avut suficiente șanse, chiar dacă s-a spus că aș fi primit. Ce pot să zic, în cele din urmă ne-am despărțit de comun de acord, le urez succes în continuare și să își îndeplinească obiectivele.

Am venit acum cu mult entuziasm, din păcate, nu am fost primit atât de bine. Se știe că de la început o parte din suporteri care nu m-au agreat, din păcate. Cred eu că am început destul de bine sezonul, însă, din motive pe care nu le-am înțeles foarte bine, la un moment dat nu am mai jucat. Au fost multe schimbări, o situație cam haotică. Din păcate, cel mai mult de suferit am avut noi jucătorii. Cu toate că doar despre noi s-a scris la modul urât de ce să nu spun chiar așa.

Nu a existat comunicare foarte multă între noi și conducere. Asta am simțit. M-am uitat și la colegii mei din vestiar. Exista o presiune care nu face bine. S-au tot schimbat antrenorii, s-au schimbat jucătorii, care au venit în mijlocul campionatului și au plecat după o lună, lucruri care nu fac bine unui club, așa consider eu. Dar astea au fost deciziile, am încercat să ne adaptăm din mers”, a spus Mircea Axente, pentru Telekom Sport.

Axente a adunat zece meciuri în tricoul lui Dinamo și a reușit să înscrie un gol, în acel 3-3 cu FCSB. Acum, Axente e liber de contract și își caută un nou angajament pentru a doua parte a sezonului.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen