S-a aprins Gazul

S-a aprins Gazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mediașul a ajuns la patru puncte de un loc neretrogradabil. „Sunt un antrenor fericit“, a declarat Cristi Pustai după egalul cu Timișoara.

Formația lui Pustai este probabil printre puținele echipe din Liga I care se vor putea lăuda la finalul sezonului că au adunat patru puncte din duelurile cu Poli Timișoara. Punctul obținut sâmbătă pe Bega a destins atmosfera la formația ardeleană. „Sunt un antrenor fericit, am câștigat un punct în deplasare, dar îmi pare rău că l-am obținut aici, pentru că Poli Timișoara este o echipă din zona noastră și mi-aș dori să câștige campionatul. Aș fi preferat să batem acasă pe Farul în tur și să fi pierdut meciurile cu Dinamo și cu Poli“, a spus după meci Cristi Pustai.

Șefii echipei sunt deciși să le dea jucătorilor o primă mai mare de 350 de euro, cu cât ar fi trebuit să fie răsplătit un punct. „A fost un meci deschis oricărui rezultat. Și noi puteam învinge, dar și Poli a avut ocazii de gol. Puteam să și marcăm, dacă era puțin mai multă atenție la finalizare, dar până la urmă am scos un punct la Timișoara, și asta ne mulțumește. Ne gândim să plătim acest egal cu un bonus în plus“, a declarat președintele Corin Cindrea.

Și jucătorii se gândesc deja la salvarea de la retrogradare. „Am avut un meci foarte greu, ne așteptam la asta, dar am încercat tot posibilul să scoatem cât mai mult. Încercăm să ne salvăm, fiecare punct contează. Acum sunt la Gaz Metan, voi da totul pentru Mediaș până la vară, când voi vedea dacă voi mai rămâne sau nu“, a opinat Vâtcă, portar împrumutat de la Steaua.

Pârvulescu: „Nu sunt noul Curtean“

Revelația medieșenilor, puștiul Paul Pârvulescu, a spus că Mediașul a meritat un punct pe Bega. „Cred că l-am meritat cu prisosință. Dacă vom continua la fel, cu ambiția și dăruirea pe care le-am avut cu Timișoara și cu Dinamo, cu siguranță ne salvăm. Eu sunt Paul Pârvulescu, nu sunt noul Curtean“, a spus mijlocașul.

2 puncte a adunat Mediașul în deplasările din acest sezon de Liga I

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele